Mihai Stoica a declarat că Steaua și CFR sunt favorite la campionat după întăririle din această iarnă! Chiar dacă Steaua e pe cale să renunțe la aducerea armenilor, managerul Unirii crede că Ghencea va rămâne în lupta la titlu. Mihai Stoica îl regretă pe Nicolae Dică, despre care spune că l-a vrut foarte mult, dar că nu a știut că mijlocașul poate reveni în țară!
„L-am vrut și eu pe Dică, dar nu am știut că el poate să vină în țară, mai ales până în vară. Mi-aș fi dorit foarte mult să lucrez iar cu el, dar a fost foarte secretos. Mă suna din trei în trei zile și, chiar înainte să se transfere la Cluj, nu m-a mai sunat. Apoi am văzut că s-a transferat la Cluj. Sunt un pic dezamăgit, pentru că nu m-am așteptat. Chiar ne-am fi înscris și noi în competiția asta!”,a declarat Mihai Stoica la gsptv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER