America de Cali solicită Stelei banii pe care trebuia să-i primească de la Independiente pentru drepturile federative ale jucătorului.
Ceea ce părea a fi un transfer facil, cu un rezultat favorabil atât Stelei, cât și jucătorului, s-a transformat într-un obiectiv cu final necunoscut. Deși columbianul e nerăbdător să vină în România, trecerea sa în curtea roș-albaștrilor e îngreunată. Cauza? Au apărut din nou divergențe de ordin financiar.
Mai precis, America de Cali, clubul care îl deține pe columbian, solicită celor de la Independiente, formație la care Pepe a fost împrumutat, suma de 200.000 de euro, reprezentând drepturile federative ale acestuia. Cum însă cea de-a doua grupare se află într-o acută criză de lichidități, America cere acum Stelei între 80.000 și 100.000 de dolari pentru a-i acorda dezlegarea lui Moreno.
Dă Gigi banii?
Deși finanțatorul Stelei a declarat că nu-l interesează decât jucători liberi de contract, Gigi Becali pare dispus însă să renunțe la acest principiu și să vireze suma în contul celor care-l au în proprietate pe Pepe Moreno.
Aseară, președintele Valeriu Argăseală l-a contactat din nou pe atacantul columbian, căruia i-a trimis o ofertă pe care s-o prezinte clubului din Columbia.
Am vorbit cu președintele Argăseală. M-a asigurat că nu se va mai întâmpla ca astă-vară și că vor face tot posibilul să ajungă la un acord cu cei de la America Pepe Moreno, atacant
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER