Împrumutat de Rapid de la Ventspils, Gauracs riscă să devină un transfer problemă, din cauza problemelor pe care le are la inghinali.
Ajuns în cantonamentul giuleștenilor din Antalya, atacantul leton se antrenează separat, în momentul când a încercat să intre la joc, el resimțind dureri.
Cum te simți la Rapid și când te vom vedea jucând? E bine la Rapid. Din păcate am ușoare probleme medicale și nu voi putea juca nici în meciul următor. Nu pot nici să mă antrenez deocamdată, dar sper să intru pe teren cât mai repede.
Ținând cont că ai dat României trei goluri la tineret, cum te-au primit băieții? Cu Alex (n.r. Alexandru Ioniță) m-am îmbrățișat de când am venit. Chiar am glumit cu el pe treaba asta. Cred că golurile alea au contat, dacă nu le dădeam, poate nu mai eram remarcat de Rapid.
Ai apucat să îți faci prieteni la Rapid? Vorbesc foarte mult cu Alex dar și ceilalți băieți încearcă să fie comunicativi, să mă ajute să mă integrez foarte bine. Sincer nu știam jucătorii de la Rapid, dar cunoșteam clubul, echipa. Știam că se bate pentru titlu.
Ai auzit probabil că Rapid are și cei mai pătimași suporteri… Cum să nu? Am înțeles că sunt mulți fani ai Rapidului în România, vin în toată țara după echipă și că fac o atmosferă infernală mai ales pe teren propriu. Sper să mă accepte și ei destul de repede.
Știi care sunt rivalele alb-vișiniilor? Steaua și Dinamo, nu? Știu că aceste meciuri derby sunt cele mai importante ale anului. Fanii așteaptă mult de la aceste partide.
Sunt destul de multe echipe care sunt în față, care sunt șansele Rapidului de a lua titlul? Da, e clar că va fi o luptă dură în retur, dar am văzut acum ce jucători avem la Rapid și cred că avem șansa noastră de a ieși campioni. Dacă vom face asta ar fi extraordinar și pentru mine, deoarece la numai 6 luni de la transferi să obții o asemenea performanță nu e ceva des întâlnit. Să joci în Liga Campionilor e un vis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER