Roș-albaștrii nu vor mai scoate niciun ban din buzunar ca să-l aducă pe columbian.
Happy-end pentru Pepe Moreno (foto, în dreapta)! Steaua a trimis astăzi în Columbia toate documentele necesare pentru obținerea vizei jucătorului, inclusiv biletul de avion pentru România. După mai multe zile de negocieri, trupa din Ghencea a reușit să-l coopteze din nou în lotul său pe Pepe Moreno, acoperindu-și astfel singurul post pentru care steliștii nu aveau soluții: înlocuitorul lui Kapetanos.
„Îi aștept în România!”
Deși cei de la Steaua au trimis o ofertă de 50.000 de dolari, oficialii de la Independiente au renunțat în cele din urmă la pretențiile financiare și i-au dat atacantului dezlegarea, lăsându-l să treacă gratis în curtea roș-albaștrilor.
Aseară, Pepe Moreno aștepta nerăbdător să primească ultimele indicații referitoare la sosirea actelor sale, asigurând că cel mai târziu miercuri va fi în avion. Singurele formalități care mai trebuie îndeplinite sunt legate de obținerea vizei, despre care Pepe spune că le va rezolva rapid: „Nu cred că îi mai prind pe băieți în Antalya, dar nu-i nimic. Îi voi aștepta în România. Acum trebuie să primesc hârtiile de care am nevoie ca să-mi pot procura viza. Sper ca cel mai târziu miercuri să plec spre România!”, a spus Pepe pentru ProSport.
„Nu mă interesează că mi se oferă 10.000 de euro pe lună. Eu sunt mulțumit că joc la Steaua”, Pepe Moreno, atacant
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER