Răzvan Lucescu spune că Franța era una din echipele din Urna 1 pe care și-ar fi dorit să o evite și consideră că Grupa D este una dintre cele mai echilibrate ale preliminariilor Euro 2012.
„Doream să evit Franța, astfel că în această privință tragerea la sorți a fost puțin lipsită de noroc pentru noi. Am jucat recent cu francezii și deși rezultatele nu au fost rele (n.r. – 2-2 și 1-1 în preliminariile Cupei Mondiale), presiunea a fost imensă. Ar putea fi cea mai dificilă grupă, este echilibrată și mai multe echipe au oportunitatea să producă surpriza. Bosnia și Belarus au făcut, ambele, mari progrese recent. Dacă părăsesc Varșovia fericit sau trist? O părăsesc cu gândul la această grupă. Asta este tot”, a spus Lucescu, conform uefa.com.
Reprezentativa României va face parte din grupa D de calificare la Campionatul European din 2012, alături de selecționatele Franței, Bosniei-Herțegovina, Belarusului, Albaniei și Luxemburgului, conform tragerii la sorți de duminică de la Varșovia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER