Împrumutat până în vară la Rapid, Săpunaru vrea să reușească o performanță în acest sezon, câștigarea titlului atât cu gruparea din Grant cât și cu „dragonii”.
„În Portugalia nu ninge, aici e cam frig. E altceva, dar nu vreau să fac o comparație între fotbalul românesc și cel portughez. Dacă mi-e greu să dau Liga Campionilor? Nu. Mi-am dorit să vin să joc aici, puteam să joc și afară, împrumutat, dar mi-am dorit să vin să joc la Rapid. M-am întors să iau titlul. Vreau să iau titlul și cu Rapid și cu Porto”, a declarat Săpunaru, care a efectuat astăzi vizita medicală la INMS.
Săpunaru a recunoscut că a refuzat o ofertă mult mai importantă, din punct de vedere financiar, din partea Vasluiului lui Porumboiu. „Domnul Porumboiu este un om extraordinar, îmi pare rău că nu am reușit să merg la Vaslui să îl ajut, dar echipa mea de suflet este Rapid. Am renunțat la mulți bani să vin și mă bucur că am ajuns aici”, a spus Săpunaru, care se va antrena singur la baza sportivă Pro Rapid până vineri, când este programată întoarcerea echipei din turneul de pregătire din Antalya.
La finalul turului, Rapidul e la trei puncte în spatele liderului CFR, în timp ce în Portugalia, după 18 etape, FC Porto ocupă poziția a treia, cu 39 de puncte, cu 7 puncte mai puțin decât ocupanta primului loc, Benfica, însă are un joc în plus de disputat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER