Deși Dinamo a fost convinsă de calitățile brazilianului Henrique Leonardo Verdoso (22 de ani), căruia îi oferea un contract valabil pentru șase luni, cu drept de prelungire pe alte câteva sezoane, transferul jucătorului la gruparea din Ștefan cel Mare a picat.
„Din păcate cei de la Willem ne-au transmis că Leonardo trebuie să se întoarcă la echipă. S-a accidentat fundașul stânga și îl vor înapoi”, a declarat Cornel Țălnar după meciul amical cu „U” Cluj.
Leonardo era văzut mai degrabă ca o soluție de viitor, el fiind adus pentru a acoperi banda stângă a zonei mediane, post momentan ocupat de Adrian Cristea. C
29 de meciuri a jucat Leonardo pentru Willem II, neînscriind niciun gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER