Banii strânși de Generația de Aur și Pandurii Tg-Jiu au ajuns la Andrei!

Banii strânși de Generația de Aur și Pandurii Tg-Jiu au ajuns la Andrei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Banii strânși în cadrul evenimentului caritabil organizat la
Târgu-Jiu au ajuns astăzi în posesia familiei micuțului Andrei
Glăvan. Diagnosticat cu tumoare pe creier, Andrei a suferit o
operație pentru extirparea chistului, iar suma strânsă cu ajutorul
mai multor oameni de fotbal, printre care și câțiva membri ai
Generației de Aur, va fi folosită pentru continuarea tratamentului
chimioterapeutic. Clubul Pandurii Tg-Jiu a organizat evenimentul ce
a avut loc la mijlocul lunii februarie, iar acum banii colectați au
fost achitați în două tranșe.

Citește și: Gest
emoționant al lui Hagi! Sărut mâna, viață!


13.02.2010

Gică Popescu a declarat că nu putea refuza o invitație la un
meci caritabil, dar că ar fi preferat să se reîntâlnească cu foștii
colegi din Generația de Aur în împrejurări mai faste. „Este
imposibil să rămâi indiferent la o invitație la un asemenea
eveniment. Ne bucurăm că suntem aici să ajutăm acest copil. A fost
o bucurie să fim din nou împreună și să ne revedem după atâta timp.
Ne mișcăm prost, dar pentru noi va fi întotdeauna o plăcere să
jucăm la astfel de meciuri. Sper numai ca, pe viitor, meciurile să
nu aibă la bază astfel de evenimente nefericite”
, a spus
Popescu la gsptv.


16:15: Meciul a
luat sfârșit. „Generația de Aur” s-a impus cu 6-5 în fața celor de
la „Pandurii Old Boys”.

15:30: A început
partida

14:30: La vestiare
își fac apariția și Cătălin și Andrei Glăvan, aceștia fiind primiți
cu multă afecțiune de Hagi și Compania. Micuțul e luat în primire
de Miodrag Belodedici, care încearcă să-l „convingă” pe acesta să
lovească o minge de fotbal. Puștiul poartă la gât un fular cu
„Pandurii Tg-Jiu”, iar foștii internațioali îi oferă o minge cu
autografe. Andrei e condus către terenul pe care se va disputa
partida chiar de Gică Hagi, care l-a laut de mână.

14:00 A avut loc
prezentarea lotului Pandurillor Târgu Jiu și a noului echipament
Umbro. Între timp, vedetele au ajuns la Sala Sporturilor și acum se
află în zona vestiarelor.

13:15 „Delegația”
pleacă spre Sala Sporturilor și preferă să meargă pe jos, în ciuda
frigului de afară. Pe drum, Hagi, Popescu și ceilalți participanți
la eveniment sunt opriți de fani, care fac poze și primesc
autografe.

13:00
Vedetele care vor
participa la partida caritabilă participă la o întâlnire cu Marin
Condescu și primarul orașului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, iar
ProSport vă oferă imagini în exclusivitate.
Gică
Hagi, Gică Popescu, Miodrag Belodedici, Iosif Rotariu, Silviu Lung,
Romulus Buia, Florin Bătrânu, Ion Crăciunescu și Sorin Cârțu sunt
prezenți în biroul lui Marin Condescu și se pregătesc să plece spre
Sala Sporturilor, unde va avea loc partida caritabiliă pentru
Andrei Glăvan, micuțul care are nevoie de operația pe
creier.

Hagi și Popescu s-au întreținut minute bune cu primarul Florin
Cârciumaru, de la care au dorit să afle detalii despre situația
mineritului în zonă.

Deși organizatorii pregătiseră o masă și înaintea partidei,
foștii internaționali au refuzat politicos invitația cerând să le
fie aduse câteva sandwich-uri în vestiar.

În același timp, la Sala Sporturilor are loc spectacolul de
prezentare a lotului Pandurilor Târgu Jiu pentru returul
campionatului. Spectatorii pot urmări un recital al Andrei.


Cu prilejul prezentării echipamentului și echipei lui, Pandurii,
azi, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, clubul gorjean și
furnizorul de echipament Umbro au organizat și un meci de fotbal
între fostele glorii de la Pandurii și o echipă a „Generației de
Aur”. Printre oaspeți se numără și Hagi (foto), Gică Popescu, Lung,
Moraru, Boc, Ilie Dumitrescu, Gabi Popescu, Adi Ilie, Belodedici și
Ganea. Meciul va începe la ora 14:00, fiind prefațat de un concert
Andra și de prezentarea „pandurilor”. Tricourile în care vor evolua
fostele glorii vor face apoi obiectul unei licitații, sumele
adunate astfel urmând să fie donate unui copil operat de o tumoare
cerebrală.

Fostele glorii ale „Generației de Aur” a echipei naționale a
României și cele ale echipei Pandurii Târgu Jiu se întâlnesc astăzi
la Târgu Jiu în cadrul unui eveniment caritabil organizat în Sala
Sporturilor din Târgu Jiu pentru ajutorarea copilului Andrei
Glăvan, ce are nevoie urgentă de operație pentru extirparea unei
tumori la cap.

Evenimentul va debuta la ora 13, cu un recital muzical susținut
de Andra, urmat de prezentarea lotului de jucători al echipei
Pandurii Tg. Jiu, iar la final va avea loc o licitație a
tricourilor participanților la acest meci. Invitații speciali ai
acestei acțiuni caritabile, Gică Hagi și Gică Popescu, vor evolua
pentru «Generația de Aur » împreună cu alți foști internaționali ai
României: Lung, Moraru, Boc, Doboș, Rotariu, Vlădoiu, Ilie
Dumitrescu, Ionel Ganea, Adi Ilie, Boldici, Cîrțu, Irimescu, Gabi
Popescu, Bătrânu și Săndoi, selecționata fiind condusă de pe banca
tehnică de Emeric Jenei. Pandurii Târgu Jiu, coordonată de Mihai
Stelescu și Ion Săvulea, îl va avea în componență și pe actualul
antrenor al grupării gorjene, Liviu Ciobotariu, alături de Hica,
Porojnicu, Mihuț, Găman, Buia, Niță, Șolea, Gheorghe, Filip,
Andronache, Gașpar, Rădoi, Andriucă, Frimu și Burlan.

Meciul va fi condus de arbitrii Ion Crăciunescu și Cristi Balaj,
rolul de prezentator fiindu-i atribuit lui Cristian Țopescu. La
eveniment este invitat și președintele LPF, Dumitru Dragomir, iar
accesul în Sala Sporturilor se va face numai pe bază de invitații
care vor fi distribuite de clubul Pandurii și magazinul Umbro din
Târgu Jiu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×