Gaz Metan a învins Unirea Alba Iulia în ultimul test înainte de prima etapă a returului, Pentru medieșeni au marcat Eric și Dudiță, iar pentru echipa Unirea a înscris noul venit, Nemanja Jovanovic. În ciuda înfrângerii tehnicianul Unirii, Adrian Falub, rămâne calm. „Ar fi fost un test util pentru noi dacă terenul nu ne-ar fi pus atâtea probleme. Chiar și așa mi-a plăcut cum am evoluat azi și sunt încrezător înainte de startul returului. Sper că la încheierea campionatului să rămânem în Liga I”, a declarat Adi Falub la finalul jocului.
Autorul unicului gol al Unirii în partida de astăzi, Nemanja Jovanovic, este și el optimist înainte de startul Ligii I. „A fost un meci jucat pe un teren foarte prost, dar am jucat destul de bine. Sper să începem bine la Brașov și să salvăm echipa. Îmi place atmosfera de la Unirea. Mi-am dorit să vin aici și pentru Falub care m-a promovat în Liga I”, a declarat „vârful” împrumutat de la FC Vaslui, care a înscris azi al doilea gol în tricoul Unirii.
De partea cealaltă, antrenorul Cristi Pustai este îngrijorat de starea terenurilor, cu o săptămână înainte de reluarea campionatului. „Probabil se va amâna returul, însă vremea este schimbătoare și nu știu ce să zic. Ce pot să vă spun este că noi nu ne-am antrenat deloc pe terenul nostru unde jucăm meciurile de acasă. Gazonul nu se prezintă deloc bine, dar dacă nu se amână returul vom fi nevoiți să ne descurcăm și în aceste condiții”, a spus Pustai, mulțumit de atitudinea jucătorilor săi. „Rezultatul nu a fost important azi ci angajamentul ambelor echipe. Eu cred că a fost un test reușit. Vom vedea când începe returul dacă suntem mai bine pregătiți decât în tur, dar eu spun că a fost o pregătire bună făcută în această iarnă”, mărturisește Cristi Pustai care este îngrijorat de starea terenului de la Mediaș
„Mă bucur că am marcat, a fost o perioadă grea de pregătire, dar acum suntem pregătiți și abia aștept să înceapă campionatul”, Eric de Oliveira, mijlocaș Gaz Metan Mediaș
Nordine Sam nu l-a convins pe Pustai
Râmași descoperiți în centrul defensivei după ce l-au pierdut pentru trei luni pe Zarko Markovic, Gaz Metan l-a testat azi pe algerianul Nordine Sam, dar acesta nu a impresionat. Totuși, fundașul central aflat sub contract cu Nea Salamina, va rămâne în probe la Mediaș și în zilele următoare. „Vreau să-l mai văd la antrenamente și apoi voi lua o decizie în privința lui Nordine. Săptămâna această s-ar putea să mai apară noutăți pe două posturi. Căutăm un fundaș central șu un mijlocaș de bandă”, a spus tehnicianul medieșenilor.
GAZ METAN MEDIAȘ – UNIREA ALBA IULIA 2-1
Au marcat: Eric (83), Dudiță (95) / Nemanja Jovanovic (50)
GAZ METAN MEDIAȘ Buchta – Kratochvil, Akaki, Fl. Lazăr, Marovic – Hoban, Kubala, Todea, Pârvulescu – Silvășan, Cigan Au mai jucat: Vâtcă, Nohai, Buzean, Munteanu, Dudiță, Sg. Oltean, Galanis, Lițu, Nordine Sam (în probe) și Ilincă.
UNIREA ALBA IULIA Cernea – S. Rădoi, De Sousa, Vujadinovic, Bucurică – I. Bălan, Fl. Dan, Dâlbea, Selagea – Veljovic, N. Jovanovic Au mai jucat: Kuzmic (în probe), Poverlovici, Olah, Vitinha, Enzo, Fl. Ilie, Stanciu, Bretoiu, S. Mureșan și F. Himcinschi
articol scris de George STAN și Lucian DANCIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER