În cursul acestei amiezi, la sediul clubului HC Minaur Baia Mare a poposit președintele Federației Romane de Handbal, Cristian Gațu. La conferința de presă, alături de acesta au mai fost prezenți doi dintre oficialii clubului: Radu Mare, director executiv, respectiv antrenorul emerit Lascăr Pană, în calitate de președinte de onoare al grupării de pe Valea Roșie. De situația aproape falimentară a clubului, Cristian Gațu a aflat doar acum 10 zile, în urma unei discuții telefonice purtată cu fosta mare glorie Lascăr Pană.
„E o situație destul de tristă aici la Minaur, eu am aflat-o doar acum 10 zile în momentul în care m-a sunat profesorul Pană. Falimentarea, Doamne ferește, a acestui club ar duce la un dezechilibru al întregului fenomen handbalistic românesc și deopotrivă a istoriei scrisă de-a lungul vremii de acest club„.
Inainte de întalnirea cu jurnaliștii, președintele FRH a avut un prim contact cu oficialii Consiliului Județean, care în principiu vor susține financiar echipa, începând cel mai probabil din luna aprilie. Urmează să se poarte discuții și cu edilul Municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, cel ce deține funcția de președinte al clubului.
O variantă lansată de Cristian Gațu vizează pentru viitorul apropiat acapararea unor potențiali finanțatori din capitală dispuși să investească la HC Minaur Baia Mare.
Gațu le-a sugerat celor doi conducători să regândească o strategie de renegociere a contractelor jucătorilor, în contextul în care, în opinia sa, în momentul de față întreg fenomenul handbalistic romanesc suferă de o criză morala și nicidecum de una economică.
În momentul de față HC Minaur Baia Mare se înscrie alături de Dinamo București, CSM Medgidia, club deja desființat, pe traiectoria echipelor ce dispar sau se confruntă cu acute probleme de natură financiară.
Articol scris de: Alin Botioc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER