Șefii din Ghencea sunt pe cale să remedieze și problema ultrașilor interziși. Mâine, președintele Argăseală va purta o discuție cu reprezentanții Ligii Suporterilor Steliști pentru a stabili condițiile în care „interzișii” vor putea pătrunde pe stadionul din Ghencea. Situația ultrașilor este aproape de o rezolvare. După ce, săptămâna trecută, fanii au făcut prezentarea oficială a Ligii Suporterilor, mâine, oficialii steliști i-au și invitat la negocieri.
Președintele Argăseală se declară optimist în privința remedierii acestei situații, deloc plăcută în turul campionatului: „Miercuri ne vom întâlni cu reprezentanții Ligii Suporterilor Steliști pentru a discuta despre accesul suporterilor interziși. Ei sunt cei mai îndreptățiți să-și asume răspunderea pentru suporterii interziși. Știu că s-au constituit legal, știu că și-au făcut un regulament de ordine interioară, ei vor decide cum se va proceda. Nu știu cum se va intra pe stadion, vom vedea miercuri cine va intra”, a declarat oficialul roș-albastru.
„Îmi doresc ca Steaua să câștige campionatul, iar la fiecare partidă să avem 25.000 de suporteri în tribună. Fanii sunt un ajutor și pentru fotbaliști, altfel evoluezi când ai stadionul plin” Valeriu Argăseală, președinte Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER