Început prin duelurile la distanță pe tema amânării returului, războiul dintre Dinamo, Steaua și CFR este continuat de Cornel Dinu. Mister nu este de acord cu aducerera arbitrilor străini și spune că sistemul este cel care influențează negativ arbitrii. Dinu spune că cei de la Cluj au fost avantajați în lupta la titlu din ultimii ani!
„Nu arbitrii români sunt de vină, ci sistemul care-i influențează. Asta trebuie să acceptăm noi. Trebuie să fim arbitrați de acasă, pentru că dacă vom lăsa pe alții să facă ordine la noi, e dureros. E foarte bine că UEFA ne-a refuzat acest drept. Avem un lot de 5-6 arbitri buni”, a declarat Cornel Dinu la gsptv.
Adrian Mititelu a sărit suprinzător în apărarea Clujului, în lupta cu „alianța” Steaua-Dinamo. Patronul Craiovei a spus că echipele din București au ajuns de râsul curcilor, din moment ce se plâng de arbitraje. „CFR Cluj a fost avantajată dubios în multe meciuri. L-am auzit pe Mititelu sfârâind iar pe grătar”, spune Dinu, care cere amânarea reluării campionatului!
„Cred că de vreo 30 de ani nu am mai început returul pe 20 februarie. Singura țară care a mai acceptat să joace pe 20 februarie este Serbia. Au de suferit fanii, fotbaliștii, dar și jocul. Nu poate să fie calitate în joc, din cauza condițiilor”, a Încheiat Cornel Dinu
CITESTE SI:
Oltenii vor să joace! „Puneți mâna să dați zăpada la o parte!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER