Poli Timișoara, alături de alți granzi ai fotbalului românesc, au cerut arbitrii străini și în meciurile din retur. Însă FRF nu a fost de acord cu doleanțele contestatarilor arbitrajului din România. Mai mult, în sprijinul Federației a venit și UEFA, care a refuzat printr-o scrisoare deschisă delegarea de „fluierași” străini la meciurile din campionatul României.
Marian Iancu crede însă că în spatele acestor refuzuri stau interese ascunse. Finanțatorul Timișoarei îi acuză pe cei din FRF că nu sprijină cluburile din Liga I, în timp ce diviziile inferioare sunt favorizate.
„Celor de la Federație nu le pasă de noi. Nici nouă nu ne pasă de FRF. Fotbalul din România își îndreaptă atenția spre ligile inferioare, iar noi, cei din Liga I, nu suntem băgați în seamă. Cei de la FRF cred despre noi că ne duc cu zăhărelul și că suntem niște proști. Îi felicit pe cei de la Steaua că nu mai bagă atâția bani în fotbal. Ușor, ușor așa vom face toți. Pentru ce să mai băgăm bani în fotbal?
Noi am cerut un lucru simplu, ca urmare a deciziei DNA-ului. Cine conduce arbitrajul din România? Domnul Igna, care și-a asumat arbitrajul dezastruos de la acea finală de Cupă a României”, a spus Marian Iancu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER