Da, e vorba despre Ligă, dar nu neapărat despre blaturi. Universitatea Severin, fostă Craiova, s-a mutat cu chirie în ansamblul rezidențial Municipal din Drobeta. Stadion frumos, prin ANL, un aranjament făcut de Mititelu în cadrul programului „A Doua Casă”. Omul e de înțeles, până și prin ochelarii lui de soare se vede că niciun maidan din Cetatea Banilor nu corespunde normelor UE. Bine, nici primarul Solomon nu corespunde vreunor norme de bun-simț, dar ce să ne mai mirăm de un xenofob nepatriot (ce chestie!) când, pe stadionul PSD, primarul Marean își scuipă căpitanul de echipă în față, iar Geoană se șterge nepăsător cu batista violet.
A fi primar în România ține acum de vocație. Uitați-vă la cetățeanul de onoare Ali Baba și cei 40 de consilieri din Râmnicu Vâlcea.Între timp, Tudor Vladimirescu al Pandurilor, Condescu, vrea să-și strămute oștenii de pe Jiu pe Olt, la Craiova, în locul alb-albaștrilor retrași în munți. Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare. Exact ca în jocul acela cu un scaun în minus, toată lumea ar trebui să-și schimbe locul.
De exemplu, Unirea joacă deja în Ghencea. Steaua nu joacă nimic, așa că poate evolua în locul Ceahlăului, tot fac patronii jumi-juma punctele. Rapidulețul poate gara și va juca în stația CFR-ului din Cluj, iar persoanele care i-au condus pe jucători la tren pot coborî la Ploiești să vadă dinamoviștii lui Borcea pe stadionul Astrei. Nu e mare distanță de la butelie la rafinărie. Vasluiul lui Porumboiu s-ar antrena bine la Iași, în timp ce Poli trece podul de floare și bostan la Chișinău, în țarcul Zimbrului. Dar cine rămâne pe dinafară? Nicio grijă, de obicei echipa națională.
Nimeni nu se poate plânge că o să aibă condiții de joc mai proaste. În fond, toate stadioanele sunt o apă de ploaie, unul nu e acoperit și nici n-o să fie vreodată, amin! Dar permutările ar mai aduce ceva spectacol, exact ca în bancul acela: „Soldați, azi vă schimbați chiloții. Între voi!”.
articol scris de Mihai GĂ‚INUȘĂ‚
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER