Unirea Urziceni a primit doar un gol pe Anfield deși predicțiile dinaintea partidei o dădeau drept victimă sigură în confruntarea cu Liverpool, iar compartimentul defensiv extrem de compact și sigur al trupei lui Ronny Levy i-a atras atenția și fostului mare fundaș al Stelei, Adrian Bumbescu. „Urziceni stă cel mai bine în apărare. Îi are pe Maftei, Galamaz și pe Fernandes, dar și rezerve bune. Unirea are cea mai bună apărare”, a declarat Bumbescu pentru Evenimentul Zilei.
Fostul jucător al trupei din Ghencea, afirmă că granzii Steaua și Dinamo sunt descoperiți în apărare. Bumbescu precizează că i-a recomandat președintelui Stelei un stopper tânăr și interesant, dar opinia sa nu a fost luată în seamă de oficialii steliști.
„La capitolul fundași centrali, Steaua și Dinamo stau foarte prost. Steaua i-a dat pe Rada și pe Ghionea, Dinamo l-a vândut pe Tamaș. N-au pus nimic în loc. Când tai un copac, trebuie să plantezi trei în loc. Eu i-am propus lui Argăseală un fundaș central de mare viitor, Florin Gardoș (n.r. – de la Concordia Chiajna). E un ardelean liniștit, care face parte și din naționala de tineret. Acum îl caută și Dinamo. L-am propus la Steaua, pentru că inima mea a rămas acolo, dar Argăseală a zis că nu e de Steaua. E el mare specialist, știe mai bine decât mine ce înseamnă un fundaș central…”, a încheiat Bumbescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER