Adus cu surle și trâmbițe de la Inter Milano, Daminuță (foto, în dreapta) nu a reușit să îl impresioneze în amicale pe Cornel Țălnar și a ajuns la Dinamo II.
Reacomodarea cu România pare a fi pentru Daminuță mai grea decât s-ar fi așteptat. Adus ca înlocuitor pentru Tamaș, interistul nu a reușit să prindă un loc în lotul dinamoviștilor pentru meciul cu Craiova, deși a fost testat atât ca fundaș central, cât și ca închizător. După ce s-a evidențiat timp de un sezon la tineretul lui Inter, rebelul Daminuță a avut ieri „șansa” să facă același lucru la „satelitul” lui Dinamo.
Așa că în loc de frații Costea, Daminuță s-a duelat cu mai puțin celebrii Iordache și Bănaru, vârfurile Dunării Giurgiu, adversarul de ieri al celor de la Dinamo II. E drept, timp de 55 de minute, fundașul dinamovist a avut o companie selectă, avându-i drept colegi pe Diabate, Curcă, Vranjkovic și Predescu, trimiși și ei la „satelit”. Totuși, sunt și semne bune pentru fostul timișorean. „A jucat foarte bine, s-a pregătit exemplar, noi suntem mulțumiți”, l-a lăudat secundul lui Dinamo II, Ionel Augustin. Bratu nu intră cu oltenii
Florin Bratu nu a fost nici el oprit în lotul pentru meciul cu Universitatea Craiova de mâine. „Sunt 100% apt! A fost decizia antrenorului. Sper să joc în meciurile următoare”, a comentat atacantul. Se pare că decizia staff-ului tehnic a fost motivată de starea precară a terenului. Și pentru că atacantul vine după o perioadă lungă de recuperare după accidentarea suferită la meciul cu CFR Cluj din sezonul trecut, s-a considerat că revenirea sa la prima echipă nu ar trebui să se producă pe un gazon ce nu va rezista probabil mai mult de o repriză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER