Vasluiul lui Lăcătuș a eșuat în tentativa de a urca în clasament, deși premisele erau favorabile: Steaua, Rapid sau Timișoara au avut o etapă de coșmar.
La Mediaș, terenul a fost aproape impracticabil, lucru care și-a pus, fără îndoială, amprenta pe calitatea jocului prestat de oaspeți. Lăcătuș nu i-a titularizat pe Costly sau Delgado, unul dintre motive fiind reprezentat și de terenul extrem de greu („Fiara” a dorit să evite accidentările”.).
Nici Wesley nu a jucat, cauza fiind dezvăluită de Adrian Porumboiu: deși are cel mai mare contract din Liga I, brazilianul vrea să îi fie mărit salariul.
„Nu sunt tocmai dezamăgit de rezultatul. Am jucat pe un teren care cu greu se poate numi pentru fotbal. Până la urmă trebuie să vedem partea bună a lucrurile, am câștigat un punct. E greu să joci pe un asemenea teren desfundat, nu puteai să legi mai mult de două pase. E foarte bine că echipele din a doua parte a clasamentului pun probleme. Nu se poate discuta de demiterea lui Lăcătuș, nici nu se pune problema. Am câștigat un punct. Nici vorbă de așa ceva, nu e vinovat antrenorul. Nu e vina antrenorului că sunt jucători care au salarii de profesioniști, dar sunt amatori. Domnul Wesley să nu uite că a jucat bine doar la Vaslui. Probabil că ne-a confundat cu Caracalul. El are cel mai mare salariu din România, iar un unchi de-al lui, din Brazilia, mi-a trimis o hârtie prin care să îi mărim salariu. Din partea lui a fost o mare obrăznicie și nesimțire„, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Wesley a fost dorit în această iarnă de saudiții de la Al-Wasl, dar oferta nu a fost una serioasă. Totuși, se pare că mirajul unui salariu mult mai mare și-a pus amprenta asupra profesionalismului lui Wesley, care a amenințat chiar cu plecarea: „Noi n-am primit nicio ofertă concretă pentru Wesley. Am primit doar o ofertă de la „Al-Vasile” printr-un impresar român. Și ăla e o panaramă de om, a jucat pe la Rapid, dar nu vreau să le fac reclamă la toți lingăii. Ne oferea 1.3 milioane de EURO plătibili în nouă rate.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER