Becali a făcut pace cu o parte dintre suporterii de la Nord și s-a angajat că nu se va mai implica în alcătuirea primului ’11’.
Totuși, după înfrângerea de aseară, patronul din Ghencea nu a putut să se abțină și a criticat modul în care a făcut Stoichiță echipa.
„Joci cu doi închizători doar când ai meci cu Timișoara, Rapid, Dinamo sau Cluj. Când întâlnești Ceahlăul acasă de ce să folosești doi jucători defensivi la mijloc? Baciu și Petre Marin nu mai au ce căuta la Steaua, pentru ce i-am mai luat pe Karamyeni și pe Parpas? Tănase nu poate niciodată să joace al doilea vârf, el trebuie folosit la mijloc„, a tunat Gigi după meci.
Astăzi, la rece, Becali și-a mai schimbat discursul, dar i-a mai transmis tehnicianului o informație prețioasă prin intermediul presei: l-ar vrea pe Tătărușanu titular.
„Îl vreau pe Tătărușanu în primul „11”. Asta nu pentru că am ceva cu Zapata, asta e, se întâmplă să greșești. Eu vreau să apere Tătărușanu pentru că e tânăr și am dat o grămadă de bani pe el. E valoros și vreau să îmi justific investiția.„, a explicat azi Becali.
Tehnicianul Stoichiță a fost la un pas să renunțe după partida de aseară, însă jucătorii l-au convins să rămână pentru a duce la bun sfârșit planul: titlul 24. Becali a dezvăluit că a purtat și el aseară o discuție cu „Lippi”, pe care l-a asigurat că se bucură în continuare de tot sprijinul său, partida de aseară fiind considerată un accident.
„Am vorbit aseară cu Stoichiță și i-am transmis să nici nu îi treacă prin cap să renunțe. Eu am nevoie de luptători, și sunt convins că Mihai e un luptător. Rezultatul de ieri a fost un accident„, a mai punctat latifundiarul.
Și Mitică Dragomir îl apără pe Zapata, despre care spune că a greșit pentru că era stresat de suporterii din spatele porții, care aruncau cu bulgări. Totuși, Mitică de la Ligă spune că goalkeeperul nu e de valoarea Stelei:
„Nu e mare sculă, nu e portar de mare performanță”, a spus Dragomir la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER