Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că mijlocașul echipei Sportul Studențesc, Dacian Varga, dorește să joace pentru gruparea giuleșteană, dar decizia în ceea ce privește transferul îi aparține patronului Vasile Șiman.
„Din ce știu eu, Varga își dorește să vină la Rapid, dar Vasile Șiman este cel care decide. S-a întors astăzi din Italia. Urmează să ne întâlnim zilele astea și să discutăm„, a spus Copos.
Oficialul susține că FC Rapid îl dorește de la Sportul Studențesc și pe mijlocașul Tiberiu Bălan, dar afirmă că transferul nu ar fi benefic pentru jucător. „Bălan este un jucător foarte valoros pe care l-am admirat întotdeauna. El a mai fost la Rapid și bineînțeles că îl dorim. Din păcate, pe postul lui avem deja doi jucători foarte buni, pe Spadacio și Herea, care nu pot fi scoși din echipă. Iar Tiberiu Bălan nu merită să stea pe banca de rezerve, el trebuie să joace„, a explicat Copos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER