Adrian Mititelu susține că Florin Prunea a stat ilegal pe banca tehnică a „câinilor” în timpul partidei Dinamo-Universitatea Craiova (2-1). Patronul Științei spune că va depune memoriu la FIFA și dă asigurări că fostul portar nu va mai lua loc pe banca tehnică la următorul meci al „roș-albilor”.
În timpul meciului, Florin Costea îi arătase aceluiași Prunea semnul cătușelor, aluzie la cercetarea acestuia în dosarul „Mită pentru arbitri”.
„Nu am depus memoriu la FRF împotriva lui Prunea, ne vom adresa la FIFA. Vă dau scris că la următorul meci Florin Prunea nu va mai sta pe banca lui Dinamo. Domnul Mircea Sandu e într-o eroare dacă spune că Prunea are voie pe bancă. Nu știe regulamentul. Prunea poate avea orice funcție la Dinamo, dar nu poate sta pe bancă, nu poate merge la vestiar. Persoanele care sunt suspendate pentru infracțiuni sau pentru încălcarea regulamentelor nu pot fi oficiali în timpul meciurilor.”, a declarat Adrian Mititelu la gsptv.
„Florin Prunea a fost suspendat de FRF pe termen nelimitat, pe durata verificărilor DNA, conform regulamentelor din Codul Muncii. Pe mine nu mă interesează ce face în acest timp. Poate munci unde vrea. Iar acest lucru este stipulat foarte clar în Codul Muncii. Va face Craiova o plângere? Va primi și răspunsul!”, declarase Mircea Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER