Managerul sportiv al Universității Craiova a vorbit despre incertitudinea legată de locul unde va disputa Universitatea partida cu Gaz Metan, din etapa a 19-a. După ce echipa din Bănie a primit inițial acceptul din partea Comisiei de Licențiere a FRF pentru a evolua pe arena din Severin, totul s-a întors cu 180 de grade. Cristescu e de părere că dacă ar fi fost o altă echipă în acest caz, s-ar fi putut obține o derogare, lucru care nu e valabil pentru Universitatea.
„Decizia legată de unde vom juca îi aparține în exclusivitate domnului Mititelu. Orice e posibil, vom vedea. Dar noi ne-am mutat deja cu bagaje cu tot la Severin și domnul Sandu ne-a dat stop acum. A venit domnul Duru și a spus că totul e ok la Severin, apoi domnul Mircea Sandu a considerat că e mai bine ca Universitatea să stea etapa asta, să se odihnească această etapă. Puteau să facă o derogare, dar nu au vrut. Dacă era o altă echipă, se putea. Când e vorba de „U” Craiova, se respectă la sânge regulamentul. Când e o altă echipă, aflăm că ‘domne, s-a dat o derogare, că au ceva probleme, etc…Dar e o chestie de istorie cu noi. Îmi aduc aminte că acum 12 ani am avut opt etape stadionul suspendat și 11 jucători pe la comisii. Dacă vor să dea un exemplu, dau Craiova. Dacă e vorba de alții, atunci nu. Universitatea e paria fotbalului românesc. Așa consideră ei, dar nu vom pleca capul niciodată”, a declarat Cristescu, la gsptv.
Vezi aici ce suspendare a primit oficialul Universității, pentru incidentele de la meciul cu Dinamo, când a fost trimis în tribune, dar a preferat să traverseze suprafața de joc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER