A venit tocmai de la 300 de kilometri depărtare pe Someș pentru a-și încerca norocul, de la Toplița (Harghita). De trei ani stă departe de familie și prieteni doar pentru a-și îndeplini visul: să ajungă un mare fotbalist.
Este vorba despre mijlocașul dreapta Răzvan Vodă (17 ani), puștiul pentru care cei de la CFR vor juca duminică seara în derby-ul cu Steaua, parte a campaniei ProSport „Marchez pentru tine!”. Cum a ajuns Răzvan tocmai la Cluj? „Am venit pe 24 februarie 2007 în probe la CFR, adus de un prieten de familie. După șapte zile am fost anunțat că voi fi păstrat. Am fost tare fericit, chiar dacă la început mi-a fost foarte greu să stau departe de familie. Acum însă m-am obișnuit. Muncesc, muncesc și iar muncesc numai cu gândul să ajung un mare fotbalist”, spune Vodă.
Adolescentul are și un alt motiv pentru care visează să ajungă un fotbalist de top. „Mai am un frate, dar și o soră mai mică, însă părinții mei sunt despărțiți acum și le e tare greu. Mama lucrează într-un bar și câștigă 7 milioane de lei pe lună. Numai ea știe cum face să-mi mai trimită și mie bani. De aceea și trag tare, să ajung să câștig în fotbal bani cu care să-mi ajut familia”, mai spune tânărul fotbalist.
În urmă cu patru ani era… stelist
Înainte să ajungă la CFR, Vodă era suporter al formației din Ghencea. „Am fost stelist, dar de când am ajuns la CFR țin numai cu această echipă. Cred că duminică vom câștiga cu 1-0, prin golul lui Traore”, a mărturisit Vodă, al cărui model este Eugen Trică. „Aș vrea să am o carieră precum Trică, iar din actuala echipă îmi place Deac. Sper să ajungem colegi”, a mai zis Vodă, care duminică va fi copil de mingi la derby-ul cu Steaua.
Alatura-te si tu cauzei „Marchez pentru tine!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER