Imediat după ce au primit acceptul de a juca la Severin, oficialii Universității au repus în vânzare cele 15.000 de bilete pentru partida cu Gaz Metan Mediaș, de sâmbătă. Dintre acestea, 12.000 se vând în Severin și 3.000 în Craiova. Acestea vor costa la fel ca la finalul turului, adică: 5 lei la peluze, 10 lei la tribuna a II-a, 15 lei la tribuna I și 30 de lei la tribuna 0.
În ziua meciului, biletele pot fi achiziționate numai în jurul Stadionului „Municipal”, între orele 9-12. Accesul pe stadion se va permite începând cu orele 12 și nu va fi permis decât pe bază de abonamente (eliberate pentru Stadionul „Ion Oblemenco”), invitații sau bilet, inclusiv pentru copii, care vor trebui însoțiți de o persoană majoră care, de asemenea, trebuie să posede bilet. Accesul către tribuna O se va face pe la tribuna I. Biletele pot fi procurate de la sediul clubului Universitatea Craiova, situat pe strada Sf. Dumitru Nr.1, Craiova (birou publicitate) și din următoarele locații din Drobeta Turnu Severin:
– Bulevardul Revoluției – Complex Dunărea – Intersecția Strada Crișan cu Splai Mihai Viteazul – La Fantână – Piața Crihala – Zona Profi – Strada Topolnița – Zona Autogară – Hotel Traian – Complex Decebal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER