Frisoanele începeau pe la prânz, dar semne străbăteau birourile, holurile și corpurile cam după binefăcătoarea cafea de dimineață. Cu ochii mijiți din cauza neoanelor, cu dungi încrustate pe fețe de la somnul niciodată suficient, atunci când se întâlneau accidental, colegii schimbau priviri scurte, electrice și stinse imediat, precum un fir dezizolat care face scurt. Nu era încă timpul surescitării, nu era timpul dezlănțuirii, dar tensiunea se simțea în aer.
După prânz, norii încărcați de electricitate dădeau buzna din birouri afară pe străzi, pe trotuarele pustii, în mașinile care circulau cu muzica dată o gradație mai tare, cu privirile șoferilor un grad mai aprinse, cu zâmbetul complice masculin lățit o jumătate de centimetru. Ca atunci când mai mulți bărbați vedem o blondă bună, inabordabilă și inaccesibilă, cu nasul cârn pe sus, rupându-și tocul în spațiul dintre ușile dinspre hol ale liftului și podeaua acestuia.
Urma perioada înroșirii telefoanelor, când le depășeam pe consoarte la butonat, șoptit și trântit receptorul cu satisfacție în furcă. Pe vremea aceea mobilele abia apăruseră. Convorbirile erau de două feluri: cordiale, încărcate de bucurie și tensiunea așteptării. Celelalte erau distante, interesate, tranșante și reci. Primele erau cu prietenii, ultimele, cu iubitele. Fiindcă era un moment exclusiv masculin, sentimentul pe care-l aveau oamenii în Epoca de Piatră când plecau la vânătoare, iar femeile rămâneau în grote.
Numai că băieții ieșeau acum ca băieții la meci, pe stadion, umpleau străzile, formau grupuri, ridicau beri, spărgeau semințe, înjurau cu satisfacție, își smulgeau cravata tâmpită și își așezau mândri la gât fularul în culorile preferate. Deși veneau și fete la stadion, era o sărbătoare între băieți. Jucam un meci internațional, simțeai în aer mirosul viitoarelor petarde pocnite de bucurie, îți ungeai gâtul cu bere ca să contracarezi viitoarea răgușeală, de la urlat cântecele și înjurăturile victoriei. Îți fluturai victorios biletele în fața prietenilor care te băteau pe umeri, se dădeau bilete pe sub mână, bișnițarii roiau, pe unii îi vezi acum la televizor mari procuratori cretinoizi. Era vremea spectacolului, a caselor închise la bilete, a scoaterii dracilor rutinei din trup.
Aste sentimente ne-a dezgropat în noi, ieri, Unirea, indiferent de rezultat! Aste trăiri ne-ați furat voi, patroni fâsâiți cu urme de telemea pe manșetele Versace. Aste bucurii ne-ați înăbușit la nivel de club sau națională, nașilor și miticilor! Ne-ați lăsat doar ura.
articol scris de Mihai GĂ‚INUȘĂ‚
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER