Derby-ul de duminică din Gruia a creat o emulație de nedescris în rândul oamenilor de fotbal din România. Toți conducătorii de club îi vor ține pumnii Stelei, conștienți că o victorie a gazdelor îi va poziționa pe aceștia în pole-position pentru titlu, mai ales că programul le este favorabil.
Becali e sigur: „Cine bate duminică iese campioană”, Borcea, cel mai vehement contestatar al roș-albaștrilor e și el în aceeași corabie cu Gigi: „Nu ar ajuta pe nimeni o victorie a CFR-ului”.
Clujul pare singur împotriva tuturor, ultimul susținător de vază al echipei lui Stoichiță fiind finanțatorul lui Poli, Marian Iancu.
„Mi-aș dori ca Steaua să fie favorită în meciul cu CFR. Eu nu am cum să spun că sunt un suporter al roș-albaștrilor, dar un rezultat pozitiv al acestora în Gruia ne-ar ajuta pe toți„, a spus Iancu la gsptv.
3 echipe deranjează FRF! E posibil orice În ceea ce privește problemele legate de licențiere, patronul de pe Bega a punctat: „Federația e focalizată pe trei echipe care deranează. Anul trecut FRF a ieșit și a zis că cel mai bun dosar de licențiere e al Timișoarei, dar tot am avut probleme. Sunt trei echipe care deranjează sus (n.r. Craiova, Poli și Pandurii) și mă aștept la orice.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER