Victoria cu Unirea le-a dat aripi ardelenilor care trimit săgeți către echipa din Ghencea. Șeful CFR-ului, Iuliu Mureșan, e sigur că Mandorlini și jucătorii lui vor întrerupe seria de 1575 de zile de la ultimul succes al „feroviarilor” contra Stelei la Cluj, în partida de diseară. „Eu nu zic ca și Gigi că vreau să-i spulberăm, dar sigur vreau să batem. Egal? Nici nu vreau să aud!”, spune Mureșan. Iată un interviu cu președintele CFR-ului cu o zi înainte de meciul de duminică seară din Gruia
Credeți că jocul de mâine poate decide chiar soarta titlului? Este un meci important, greu, dar nu decisiv…cel puțin nu pentru noi. Vor vor mai fi și altele la fel. Am câștigat primul război din cele 17 cu Unirea Urziceni și sper să-l câștigăm și pe al doilea cu Steaua. Vrem să ne detașăm în clasament pentru a ne putea îndeplini obiectivul de a câștiga titlul. Sunt pregătit să aplaud duminică o victorie frumoasă a echipei noastre. Spuneați zilele acestea că CFR are mai multe atuuri în fața Stelei, care ar fi ele? Echipa noastră are un lot mai valoros decât cea a Stelei. De asemenea, lotul nostru este mai închegat, mai organizat pentru că la noi nu au fost așa de mult schimbări în primul 11, cum au fost la ei. Avem mai multă valoare, dar aceste lucruri trebuie validate și pe teren. Steaua este o echipă cu o mare tradiție, care a reușit cele mai importante performanțe în fotbalul românesc, dar acum noi suntem pe val.
Va fi un meci cu casa închisă, dar ce procent din cei prezenți la meci vor ține cu Steaua? Întradevăr, nu mă așteptam să se vândă toate biletele și mai ales așa de repede. În prima zi când am ajuns la ora 9 dimineața la birou erau deja 2000 de suporteri la coadă, iar la ora 10 seara băieții de la casă m-au anunțat că vânduseră toate biletele. Eu cred că 90 la sută vor fi „ceferiști”.
Cu PSV, la ultimul meci acasă ați avut abia 1500 de spectatori, acum stadionul va fi plin…. Echipa noastră a început bine returul, suporterii simt că putem câștiga campionatul și cu siguranță vin la stadion pentru a vedea spectacol. De obicei când echipa joacă bine, lumea vine în număr tot mai mare. Este un mare avantaj pentru noi, pentru că publicul poate împinge echipa la victorie. Sper ca în acest an să fim pe primul loc la numărul de suporteri.
Vă așteptați la incidente între suporteri, ați spus să e meci „cu grad de risc zero”? Este un meci cu grad mare de risc, da! Am făcut apel la autoritățile din Cluj, la jandarmerie, la poliție pentru a întâmpina situații neplăcute. De asemenea noi cei de la club am mărit numărul de stuarzi și am interzis și brichetele pe stadion pentru a nu mai avea incidente care să ne aducă amenzi sau suspendări. Toată lumea este pe poziții pentru a preveni orice fel de probleme
articol scris de Paula MITRACU, Andra LUPOU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER