Lotul național anunțat la finele săptămânii trecute în vederea meciului amical cu Israel de miercuri, îl oferă ca mare noutate pe Gabriel Tamaș (foto), niciodată convocat până acum la echipa națională de la preluarea acesteia de către Răzvan Lucescu.
Prestațiile bune ale lui Tamaș la West Bromwich Albion îl readuc și la echipa națională. Tamaș se regăsește pe lista de convocați a lui Răzvan Lucescu pentru partida amicală cu Israel, care se va juca miercuri la Timișoara. Convocarea lui Tamaș vine și pe fondul absenței căpitanului Cristi Chivu de la această partidă, acesta fiind încă în recuperare după accidentarea suferită la cap. Dintre fundași, Răzvan Lucescu ar fi dorit să-l aibă la meciul cu Israel și pe Ștefan Radu, de la Lazio, dar acesta s-a accidentat.
Prim antrenament la Mogoșoaia
Altfel, surprinde cumva convocarea olteanului Valerică Găman, în timp ce cu Israel va debuta George Florescu, așa cum ProSport a anunțat de câteva zile. Mari absenți din lotul național sunt și accidentații Coman și Raț. Ultimul a acuzat o tendinopatie ahiliană după meciul lui Șahtior cu Fulham, urmând să stea două săptămâni. O parte dintre convocați au efectuat deja aseară un prim antrenament la Mogoșoaia. Este vorba de Daniel Niculae, Marius Niculae, Bucur, Rădoi, Marica, Ghioane și Andrei Cristea.
„Mă bucur că revin la națională. Mereu am fost mândru când am fost convocat. Sper ca acum să avem un început bun de campanie și să nu mai ratăm calificarea”, Gabi Tamaș
Ultimul meci al lui Gabi Tamaș la echipa națională datează din 1 aprilie 2009. Este vorba de Austria – România 2-1, acesta fiind și ultimul meci condus de Victor Pițurcă la națională
42 de partide a jucat Gabriel Tamaș pentru echipa națională marcând două goluri
Bornescu, Maftei, Tamaș, Rădoi, Găman, Roman, Nicoliță, Apostol, Ghioane, Andrei Cristea, Bucur, Marica și Marius Niculae vor participa azi, alături de Răzvan Lucescu, la lansarea noului echipament al naționalei. Evenimentul are loc în AFI Palace Cotroceni, cu începere de la ora 10:00
Cu Israel în același avion!
O parte a lotului național, reprezentată de către jucătorii care au venit în cursul zilei de ieri și în această dimineață în București, va efectua deplasarea la Timișoara cu un charter, plecarea fiind stabilită pentru astăzi, ora 13:00, de pe Aeroportul „Henri Coandă”. Inedit e că în același avion se va regăsi și delegația Israelului! „La acest nivel este normal să ne ajutăm între noi și, dacă tot mergeam noi cu un charter la Timișoara, i-am invitat și pe oaspeți să vină cu același zbor”, a explicat directorul general al FRF, Ionuț Lupescu.
LOTUL ROMÂNIEI
PORTARI: Pantilimon (FC Timișoara) și Bornescu (Rapid) FUNDAȘI: Maftei (Urziceni), Panin (CFR Cluj), Tamaș (West Bromwich), Rădoi (Al-Hilal), D. Goian (Palermo), Găman (U Craiova), Sepsi (FC Timișoara) și Neșu (FC Utrecht) MIJLOCAȘI: Roman (FC Brașov), Nicoliță (Steaua), Apostol (Urziceni), Codrea (AC Siena), Florescu (FC Midtylland), Ghioane (Dinamo Kiev) și Deac (CFR Cluj) ATACANȚI: Bucur (Kuban Krasnodar), Marica (VfB Stuttgart), D. Niculae (Auxerre), An. Cristea (Dinamo) și M. Niculae (Dinamo)
LOTUL ISRAELULUI
Portari: Aouate (Mallorca), Davidovici (Maccabi Haifa) Fundași: Gafni (Maccabi Tel Aviv), Ben Haim (Portsmouth), Keinan (Maccabi Haifa), Strul (Lokeren), Ziv (Lokeren), Meshumar (Maccabi Haifa), Saban (Maccabi Netanya) Mijlocași: Cohen (Bolton), Kayal (Maccabi Haifa), Benayoun (Liverpool), Yadin (Hapoel Tel Aviv), Vermouth (Hapoel Tel Aviv), Natkho (Hapoel Tel Aviv) Atacanți: Arbeitman (Maccabi Haifa), Barda (Genk), Colautti (Borussia Monchengladbach), Shecheter (Hapoel Tel Aviv), Golan (Lokeren)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER