Poli a mai dat o lovitură pe piața transferurilor, reușind să îl înregimenteze ieri pe Răzvan Cociș.
Internaționalul român a sosit aseară la Timișoara iar astăzi de dimineață s-a prezentat la vizita medicală, unde a efectuat o serie de teste (de notat că Răzvan nu a efectuat toate testele, o parte urmând să le susțină după-amiază).
Imediat după, Cociș s-a prezentat la stadionul Dan Păltinișanu, unde a participat la primul antrenament cu Poli. Deși clubul bănățean avea ședința de pregătire închisă presei, venirea fostului jucător al lui Lokomotiv Moscova i-a determinat pe oficiali să permită accestul media timp de 15 minute).
Cociș nu e încă refăcut după o accidentare suferită la braț și, ca atare, a purtat o atelă. Se estimează că în aproximativ o lună Răzvan va fi apt de joc, așa că el va putea evolua în maximum 10 partide pentru formația de pe Bega.
foto: Szasz Istvan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER