Gonzalo Higuain, cel mai în formă „galactic”, refuză să-și prelungească înțelegerea cu Real Madrid. Contractul atacantului în vârstă de 22 de ani expiră peste două sezoane, însă oferta de prelungire nu este pe placul argentinianului. Actualul contract îi aduce 800 de mii de lire sterline pe an, adică aproximativ un milion de EURO, mult prea puțin pentru cel mai în formă atacant din lotul lui Pellegrrini.
Nici noul contract propus de șefii de pe Bernabeu nu pare mai mare în comparație cu salariile celorlalți jucători. Ca o comparație, vedeta Cristiano Ronaldo ia 13 milioane de EURO pe an. Mâna Realului este însă forțată de Manchester City, care stă la pândă și este gata să speculeze orice neînțelegere dintre madrileni și Higuain. „Cetățenii” și-au manifestat interesul pentru argentinian încă de acum câteva luni, dar cei de la Real Madrid au refuzat să se despartă de el. Însă acum pare un moment favorabil.
16 goluri a înscris Higuain pentru Real în acest sezon. Este golgheterul „galacticilor”, urmat de Cristiano Ronaldo, cu 13 reușite
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER