Mijlocașul echipei FC Midtylland, George Florescu, a debutat la echipa națională și a făcut-o în tricoul cu numărul „10”, unul încărcat de semnificații.
„Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm la debutul meu. Mi-am dorit să marchez, am și avut două șuturi, primul a fost periculos, din păcate nu am dat gol. Nu eu am cerut numărul zece. Mi-a fost dat când s-au împărțit tricourile, dar nu pot să spun că a fost o presiune suplimentară, am dat tot ce puteam să dăm și eu, și toată lumea.”, a spus internaționalul român la finalul meciului.
La finalul meciului, fanii din Timișoara au fluierat naționala pentru jocul prestat, lucru lesne de înțeles având în vedere cum au evoluat tricolorii. Totuși, jucătorul care evoluează în Danemarca spune că astfel de reacții nu sunt normale și condamnă publicul de pe Bega.
„Publicul trebuie să se civilizeze puțin, eu vin dintr-o țară mai civilizată decât România, acolo nu sunt fluierați jucătorii sau oficialii la final. Publicul trebuie să susțină echipa pentru că am dat totul în meci, poate că e important și că nu am niciun meci în liga I. Am jucat doar pe afară și de aceea am fost surprins să aud înjurături la final, mai ales că știam că la Timișoara e un public mai civilizat.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER