Delegația României s-a întors de la Vancouver!**

Delegația României s-a întors de la Vancouver!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportivii români și membrii staffului tehnic prezenți la
Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver au revenit, miercuri
noapte, la București, „tricolorii” fiind în mare parte mulțumiți de
rezultatele din Canada și optimiști pentru următoarea ediție a
competiției din Rusia, în 2014.

Membrii delegației României au fost întâmpinați cu câte un
trandafir alb de către reprezentanții Comitetului Olimpic și
Sportiv Român.

Mihaela Purdea, una dintre componentele ștafetei de 4×6
kilometri, echipă ce a obținut cel mai bun loc al delegației române
la Vancouver, poziția a zecea, speră ca în România să fie
construite baze de antrenament pentru sporturile de iarnă.
„Ne-am întors cu obiectivul îndeplinit, am reușit ceea ce
ne-am propus. Când apar rezultate din ce în ce mai bune, totul sună
mai bine și sperăm ca prin aceste rezultate să atragem copiii spre
sporturile de iarnă. Sperăm să apară și baze noi în țară care să
crească nivelul sportului în România. Eu zic că bazele sportive de
la noi lipsesc și atunci când se întâmplă acest lucru nu poți să
atragi copii spre acest sport
„, a spus Mihaela Purdea.

Colega Mihaelei Purdea, Dana Plotogea, crede că în viitor
România se poate gândi și la poziții mai bune la Jocurile Olimpice
de iarnă. „Ne bucurăm că am obținut acest loc zece. Am spus
și la început că ne-ar trebui o zi normală atunci când e concursul
pentru a intra în primele zece. Suntem bucuroase. Nu suntem o țară
cu tradiție în sporturile de iarnă, noi am încercat să facem tot ce
putem mai bine acolo, am făcut niște rezultate și sunt tineri care
vin din spate. Putem spera la mai multe în viitor. Nu ne-am gândit
că o să fim premiate, nu ne-am gândit la asta înainte pentru a nu
avea o presiune în plus, dar bănuiesc că așa se va
întâmpla”
, a spus Dana Plotogea.

O altă membră a ștafetei de 4×6 kilometri, Reka Ferencz, a fost
mulțumită de echipamentul pus la dispoziție de COSR. „Nu
putem să ne plângem de echipament, eu zic că putem spune că și noi
am fost aproape echipați ca ceilalți. Urmează să începem pregătirea
pentru campionatul național, care e în aprilie, asta dacă ne ajută
vremea. Deocamdată am ajuns acasă…”
, a precizat Reka
Ferencz.

Florin Crăciun, locul 11 în proba de bob 2 masculin, alături de
Nicolae Istrate, nu se aștepta să ocupe această poziție la
sfârșitul concursului. „A fost un loc nesperat de bun,
neașteptat. Noi ne așteptam să venim în primii 15. Este un motiv de
optimism acest loc 11. Din ce știu eu, în ultimii 26 de ani nu s-a
venit în primii 20. Sperăm ca în Rusia să fim mai în față. Am avut
o zi mai bună, și eu și pilotul, și a ieșit foarte bine. Din câte
am înțeles, cred că vom fi și premiați”
, a menționat
Florin Crăciun.

Carmen Radenovici, locul 15 în proba de bob 2 feminin, alături
de Alina Savin, a precizat că a fost puțin speriată după seria de
accidente de la Vancouver. ” A fost frumoasă această
experiență. Din păcate au fost și foarte multe accidente. Nu pot să
spun că nu ne-am speriat, dar nici nu am crezut că o să ni se
întâmple și nouă aceleași lucruri. Au fost și la noi accidente, și
la schi, dar până la urmă cred că am ieșit destul de
bine”,
a adăugat Carmen Radenovici.

Edit Miklos, victima unei căzături puternice în proba de
coborâre din concursul de schi de la Jocurile Olimpice, crede că
accidentele au fost cauzate de „pârtia grea”. „Sunt bine,
nu mai am dureri așa mari, doar la mobilitate, din cauza asta și
șchiopătez. Voi reveni la antrenamente într-o lună, poate două,
depinde de cât de repede mă voi reface. Cred că și pârtia a fost
grea. Ne-a speriat puțin și acel deces, pentru că astea sunt
Jocurile Olimpice, nu război
„, a spus Edit Miklos.

Violeta Strămăturaru, sportiva din România care s-a accidentat
la antrenamentele probei de sanie, regretă că n-a putut concura în
cadrul Jocurilor Olimpice. „A fost bine, dacă nu se
întâmpla accidentul era și mai bine. Acum mi-am revenit aproape
complet. Din păcate, primele zile după accident mi-a fost mai greu,
nu puteam să mă aplec, să mă mișc bine, așa că n-am putut concura.
I-am speriat pe toți pe acolo dar când mi-am revenit eu, și-au
revenit și ei. Din păcate, un coleg de-al nostru și-a pierdut viața
pe pârtie”
, a spus Violeta Strămăturaru referindu-se la
sportivul georgian decedat Nodar Kumaritashvili.

Sora Violetei, Raluca Strămăturaru, locul 21 la sanie feminin, a
precizat că deși s-a speriat după acel accident în care a fost
implicată sora ei, nu s-a gândit să părăsească competiția.
„Normal că îmi pare rău pentru acel accident și sper ca
peste patru ani să fie mult mai bine. S-a întâmplat. Nu s-a pus
problema să nu mai concurez la eu, la început m-am speriat pentru
că nu știam ce s-a întâmplat dar cum am aflat că nu e nimic grav,
ne-am liniștit toți”
, a spus Raluca Strămăturaru.

O altă componentă a ștafetei de 4×6 kilometri, Eva Tofalvi, s-a
întors de la Vancouver marți, ea urmând să înceapă pregătirea
pentru o etapă de Cupa Mondială.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×