Organizate până anul trecut separat, „Cupa Hagi” și „Cupa Danone” s-au unit pentru a forma o supercompetiție rezervată micuților fotbaliști cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani.
Gică Hagi caută viitorul lider al naționalei. „Eu am debutat la Cupa Cravatelor Roșii. De ce nu aș descoperi un nou decar la Cupa Hagi Danone!?”, a declarat ieri Gică Hagi, la conferința de prezentare a celei mai noi competiții rezervate puștilor. „Le dăm copiilor șansa să descopere plăcerea de a juca fotbal, să se dezvolte și să-și împlinească visele. Ei sunt cei mai importanți, pentru că ei sunt viitorul și ei ne vor reprezenta peste ani”, a mai spus „Regele”.
„Cupa Hagi Dadone” propune două competiții, ce se vor desfășura în paralel. Una de amatori, alta profesionistă. Prima este rezervată școlilor generale, a doua juniorilor legitimați. La turneul final (Constanța, 26 mai – 1 iunie) vor fi prezente câte opt echipe din fiecare categorie: câștigătoarele celor șapte zone naționale plus o formație locală. La final, învingătoarea de la amatori și cea de la „profi” se vor întâlni în Supercupa turneului, iar câștigătoarea va merge la turneul final al „Danone Nations Cup”, programat în Africa de Sud. „Așteptăm peste 3.500 de copii”, a anunțat Bogdan Ioachim, director de comunicare la Danone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER