Orice arbitru la început de drum visează că va conduce cândva un derby Steaua – Dinamo. Apoi încă unul, și încă unul. Pe plan intern e Everestul carierei.
Orice ziarist visează de cum a călcat într-o redacție că va veni și ziua când șeful de secție îl va pune să scrie cronica unui derby, dintotdeauna marea provocare jurnalistică a campionatului. Și din acest punct de vedere, Ioan Chirilă a fost o excepție. N-a crezut în derby. Încetase demult să creadă, din epoca amintirilor cu Dumitrache și Lajos Sătmăreanu, duelul voinicesc de la cumpăna anilor ’60-’70. „Nu poți să storci nicio picătură de romanță din derby-urile de acum”, obișnuia să spună adesea.
Cronicar fără pereche al oricărei partide, nea Vanea a preferat de regulă la un Dinamo – Steaua refugiul într-o tabletă în ediția de marți a „Sportului”, după ce frunțile jucătorilor se mai descrețiseră. „Nu pot să mă mai îndrăgostesc ca un adolescent de aceste derby-uri războinice care decid totul, un smoc de iarbă hotărăște încotro o ia titlul”, argumenta dezinteresul în preziua unui clasic la volanul Ladei bejulii în drumul spre casă la plecarea din redacție, la începutul anilor ’80.
Până la urmă n-a mai crezut nici în derby-uri, ci în campionatul celor două roze. I-a iubit pe Lucescu sau pe Marcel Răducanu, pe Dudu Georgescu sau pe Lăcătuș, în ziua derby-ului însă ar fi preferat să stea mai degrabă la coadă la benzină la pompa de la Podul Băneasa și să asculte la radio emisiunea lui Minoiu. În redacția „Sportului” a fost uneori tachinat că în spatele lehamitei pentru derby-uri se ascunde un simpatizant dinamovist. Nea Vanea era de fapt „lucist”. „Da, îmi place Mircea Lucescu și proiectul său de la națională”, a fost și replica dată lui Cornel Dinu pe treptele fostului CNEFS.
Ioan Chirilă ne-a înnobilat tuturor bibliotecile. Nicio carte însă despre Dinamo sau Steaua. Explicația probabil că o găsim în „Glasul roților de tren”. „Rapidul a fost întotdeauna ca o sticlă de vin bun pe masă. A venit vorba de Rapid? Lumea e veselă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER