Cazul „Sibutramina” poate avea consecințe mult mai grave pentru Adrian Mutu. Experții CONI caută o nouă legătură între român și drogurile sociale!
În urmă cu câteva zile, avocatul italian care-l apără pe Adrian Mutu în speța sibutramina, Paolo Rodella, s-a destăinuit unui coleg de breaslă, unul dintre avocații care l-au reprezentat pe Mutu în scandalul „Cocaina” de la Chelsea. Este vorba despre Michelle Colucci. Din spusele lui Paolo Rodella, ProSport a aflat în exclusivitate că aduc un nou punct de vedere asupra situației lui Adi Mutu. „Totul este pus la punct ca Mutu să nu fie judecat ca recidivist. Problema este însă că experții care dețin probele de urină nu se limitează la sibutramină. Caută să dovedească faptul că Mutu a consumat droguri sociale. Din păcate, așa cum știm și noi, știe și CONI, sibutramina se află pe o listă foarte scurtă a substanțelor care, consumate, maschează cocaina!”, este ceea ce i-a spus Rodella lui Colucci.
Cariera lui Mutu se poate încheia
Surse din CONI au confirmat pentru ProSport faptul că probele luate lui Mutu cu ocazia celor două controale antidoping, care au relevat prezența sibutraminei în corpul atacantului Fiorentinei, se află încă la analize și că procurorul care a participat la recenta audiere a lui Mutu caută să aducă spre agravanta acuzare faptul că Mutu nu s-ar fi oprit din a consuma droguri sociale. Dacă această situație este reală, există șanse puține ca laboratorul care analizează probele prelevate de la Mutu să nu dovedească asta, dat fiind că prin prisma utilării este unul dintre primele trei din lume! Dacă se dovedește că Mutu a consumat droguri sociale, cariera sa este practic încheiată, suspendarea care îl paște urmând să fie una de mai mulți ani, dacă nu chiar poate să-l scoată din viața sportivă.
3 ani a petrecut Mutu in Serie A la prima sa experienta, cu opriri la Inter, Verona si Parma
Totul a început cu Coco
Primul prieten pe care Mutu și l-a făcut în Italia, când s-a transferat la Inter Milano, l-a influențat negativ
Dincolo de partea științifică a cazului „Mutu”, în Italia există și martori care susțin că Mutu consuma cocaină încă de la prima sa experiență în „Il Calcio”.
Când a venit la Inter, în 2000, Mutu a devenit foarte repede bun prieten cu Francesco Coco, care pe atunci era internațional de tineret italian și un foarte promițător fotbalist. Despre Coco, folclorul din Serie A susține că s-a stins din cauza vieții extrasportive picante, din care nu lipseau petrecerile asezonate cu droguri sociale. Prieteni foarte buni o vreme, Mutu și Coco au fost despărțiți însă de conducerea interistă, care l-a trimis pe Mutu la Verona, tocmai în ideea că amiciția celor doi le afecta amândurora cariera.
Se pare că Mutu a păstrat însă legătura cu Coco în continuare, cu care a rămas prieten chiar până la despărțirea de Italia, survenită odată cu transferul de la Parma la Chelsea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER