Campioana României la handbal masculin HCM Constanța speră că adversara din optimile Ligii Campionilor, MKB Veszprem să fie de acord cu devansarea cu o zi a partidei retur, din 3 în 2 aprilie.
Directorul executiv al HCM Constanța, Nurhan Ali a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că meciul tur se va juca în 27 martie, de la ora 18.00, la Buzău, dar că încă așteaptă răspunsul oficial al clubului ungar în privința partidei retur. „Meciul tur e stabilit în 27 martie, dar ungurii au pus returul în 3 aprilie. I-au rugat să devansăm cu o zi, am anunțat și EHF, pentru că știm cu toții că în 4 aprilie este Paștele, de această dată fiind la un loc, și cele ortodoxe și cele catolice. În 4 aprilie, nu avem legături cu avionul spre casă, deci ar însemna să petrecem în Ungaria”, a explicat Nurhan Alin.
Conducătorul clubului constănțean a mai precizat că dacă MKB Veszprem nu va fi de acord, HCM va trebui să accepte decizia sa. „Sper să găsim înțelegere, iar dacă nu va fi, vom face tot posibilul să angajăm o cursă charter, care ne va costa însă foarte mult. Bine ar fi să fie doar vreo 20.000 de euro, dar nu cred că este atât de puțin”.
HCM Constanța va juca în optimile de finală ale Ligii Campionilor cu formația ungară MKB Veszprem, la care a evoluat și pivotul român Marian Cozma, ucis în 8 februarie 2009 în orașul din țara vecină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER