Sevilla a pierdut două puncte foarte importante în disputa de pe teren propriu, scor 1-1, cu Deportivo La Coruna.
Trupa lui Manolo Jimenez are bătăi mari de cap în ceea ce privește o viitoare pretență în Liga Campionilor. Sevilla e pe patru, cu 44 de puncte, la trei puncte distanță de Valencia, care un meci mai puțin disputat. Mallorca, Deportivo și Bilbao țin aproape și i-ar putea sufla ultimul loc care duce în Champions League.
Kanoute și Luis Fabiano nu au fost nici de această dată titulari, cei doi fiind încă nerefăcuți după accidentări (amândoi au intrat în final și ar putea să evolueze chiar din primul minut, săptămâna viitoare, contra lui CSKA, în returul optimilor Ligii) Sevilla nu s-a regăsit. Negredo nu a mai marcat, așa cum ne obișnuise, dar gazdele au început bine disputa de aseară. Fazio a reușit să înscrie, dar Super Depor a revenit imediat pe tabela de scor, prin Adrian.
Barcelona și Real, cap la cap
Barcelona primește în această seară, pe Camp Nou, vizita Valenciei, și simte pentru prima oară după mult timp presiune. Realul a trecut de etapa trecută pe primul loc, și are o misiune aparent ușoară în deplasarea de la Valladolid. După un parcurs aproape perfect, cu 11 victorii în 14 partide, „Regina Europei” părea să aibă prima șansă la titlu în Primera. Au urmat, însă, cinci meciuri în care Barcelona a reușit doar două victorii, așa că, în eventualitatea în care nu se vor impune nici diseară, catalanii ar trebui să apese butonul de alarmă.
Pep Guardiola va privi din tribună meciul contra lui David Villa & co, tehnicianul fiind suspendat un meci, după partida de la Almeria. Aceeași sancțiune a fost dictată și în ceea ce îl privește pe Zlatan Ibrahimovic, eliminat în disputa de acum o săptămână.
De partea cealaltă, Realul a arătat senzațional în campionat, dar eliminarea din Ligă ar putea să lase urme în ceea ce privește psihicul jucătorilor. C. Ronaldo a primit o veste sfâșietoare, după meciul cu francezii – vărul său, care era și cel mai bun prieten, a murit. Starul portughez a fost devastat și nu s-a antrenat, așa că Pellegrini nu știe dacă va putea conta pe serviciile sale. Echipe probabile
Barcelona – Valencia
Barcelona: Valdes; Dani Alves, Puyol, Pique, Maxwell; Xavi, Busquets, Iniesta; Messi, Pedro, Henry
Valencia: Cesar; Miguel, Dealbert, Alexis, Bruno; Fernandes, Banega; Joaquin, Silva, Mata; Villa Valladolid – Real Madrid
Valladolid
Villar; Marcos, Baraja, Arzo, Del Horno; Lazaro, Borja, Pele, Keko; Manucho, Costa
Real Madrid
Casillas; Ramos, Albiol, Garay, Arbeloa; Lass, Alonso, Marcelo; Kaka; Ronaldo, Higuain
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER