Antrenorul Gloriei Bistrița, Marius Șumudică, a declarat, duminică, după victoria echipei sale, scor 1-0, pe terenul formației FC Vaslui, că ultimele rezultate ale grupării bistrițene nu sunt meritul fostului director tehnic, Florin Halagian.
„Nu vreau să se mai spună că este meritul lui Halagian la această echipă. Îl respect pe Halagian, însă rezultatele nu trebuie puse în cârca altui antrenor. Am avut ochi când l-am adus pe Moraes, din Brazilia, cu 10.000 de euro, iar acum am ofertă de 1,2 milioane de euro pentru el. Am venit la Vaslui cu gândul de a obține toate cele trei puncte. Dacă nu făceam presing, nu aveam șanse de a câștiga. Știam că fundașii centrali ai Vasluiului sunt lenți. Am avut și șansă, și am reușit să ținem adversarul departe de poartă. FC Vaslui are cei mai buni jucători din țară, dar nu și cel mai bun grup. Noi am avut o echipă admirabilă, disciplinată, care m-a ascultat în pregătiri. Cred că suntem pe primul loc în retur cu cele 10 puncte obținute și vreau să o ținem tot așa. E una dintre cele mai fericite zile din viațaa mea. Sper să știu să gestionez situația și când va veni prima înfrângere”, a declarat Șumudică.
Chiar dacă a fost marcatorul unicului gol din meciul de la Vaslui, Ioan Hora a spus că victoria este a întregii echipe. „Mă bucur că am înscris, acest gol s-a dovedit decisiv până la urmă, dar nu puteam marca fără ajutorul colegilor, așa că este victoria tuturor. Am pregătit acest meci la victorie. Nu ne-a fost teamă, am fost siguri pe noi în majoritatea timpului. Chiar și în repriza a doua adversarii nu prea au ieșit din propria jumătate. S-a văzut dorința noastră de victorie și asta spune totul. Ne bucurăm o seară de rezultatul de la Vaslui, apoi pregătim meciul cu Craiova, care va fi extrem de dificil, dar sper să continuăm pe această linie și să obținem încă trei puncte„, a spus Hora, pe site-ul oficial al clubului bistrițean.
La rândul său, mijlocașul echipei Gloria Bistrița, Ciprian Petre, consideră că formația sa trebuie să joace ca și cum ar lupta pentru calificarea în cupele europene: „Echipa a avut evoluții bune în acest retur și trebuie să jucăm în continuare la fel de bine, ca și cum ne-am lupta pentru cupele europene, nu pentru evitarea retrogradării. De ce să nu putem juca de la egal la egal cu orice adversar, indiferent de nume? La Vaslui, am obținut o victorie absolut meritată, fără doar și poate. Ar fi fost păcat să nu învingem. Urmează Universitatea Craiova, o echipă bună, și rezultatul de la Vaslui trebuie să ne ambiționeze și mai mult”.
Echipa FC Vaslui a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, scor 0-1 (0-1), de formația Gloria Bistrița, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER