Mandorlini a scăpat momentan de demitere, dar patronul și-a criticat antrenorul pentru cum a făcut echipa cu Urziceni, Steaua și Galați. Italianul s-a salvat însă și pentru că Boloni și Trombetta au refuzat ofertele șefilor de la Cluj.
CFR n-a bătut-o pe Dinamo și a scos doar jumătate din punctele cerute de șefi după primele patru etape din retur, 5 din 10. Chiar și așa, Mandorlini mai are zile la Cluj, după ce șefii Paszkany și Mureșan l-au reconfirmat în funcție. „Am făcut cel mai bun joc din primele patru etape de retur, mie meciul de la Urziceni nu mi-a plăcut. Mandorlini rămâne antrenorul nostru”, a spus Arpi după joc. Ce l-a salvat pe antrenor, care era sigur înainte de meci că remiza nu-l scapă de demitere? Boloni și Trombetta n-au vrut să preia banca CFR-ului, primul nedorind să mai cedeze din pretențiile financiare: 800.000 de euro. „Boloni e obișnuit cu un nivel de salarizare peste puterile campionatului nostru!”, s-a „scăpat” Paszkany după Dinamo, negând totuși negocierile cu Loți.
Salvat, dar urecheat
Mandorlini continuă la Cluj, deși a fost criticat deschis de patron imediat după meciul cu Dinamo. „Mi-a arătat astăzi că a învățat din greșelile comise în partidele trecute, erori la alcătuirea echipei! Cum să joci cu doi închizători la CFR? Păi, nici cu Chelsea nu am jucat așa, noi suntem echipă care trebuie să construiască”, a urecheat patronul antrenorul italian. Deși nu a pierdut cu Dinamo, Mandorlini are însă în continuare scaunul șubred. În două săptămâni joacă patru meciuri, trei în campionat și unul în Cupă, turul semifinalei cu Dinamo, din care doar unul singur e acasă, la Cluj. „De acum nu mai avem voie să facem pași greșiți, ne-a egalat Steaua, deși nu credeam! Meciul de la Mediaș e foarte important”, a punctat și Mandorlini după meciul de sâmbătă.
Insistă din nou la Rednic?
Șefii de la CFR nu par să fi renunțat la gândul de a aduce antrenor nou la Cluj, spun apropiații conducerii din Gruia, dacă Mandorlini nu bate la Mediaș. „Nu sunt bani de antrenor foarte scump, iar Boloni și Trombetta nu vor aici”, susțin aceștia. Rednic pare să fi revenit în vizorul clujenilor, mai ales că nu e foarte scump, el putând fi adus pe același salariu ca și Mandorlini, 200.000 de euro pe an. „Mandorlini nu are clauză de 800.000, dacă ne despărțim trebuie să îi dăm doar salariul până la finalul contractului, fără prime”, a spus Arpad Paszkany.
„Mandorlini mi-a arătat că a învățat din greșeli, mai ales în alcătuirea echipei cu Dinamo!”, Arpad Paszkany, patron CFR Cluj
„Deocamdată, Mandorlini rămâne la CFR, am făcut un meci bun cu Dinamo, meritam să câștigăm”, Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
3 puncte a scos CFR în acest campionat din meciurile cu Steaua și Dinamo, tur-retur
PROGRAM CFR ETAPA 22 (17 MARTIE) GAZ – CFR ETAPA 23 (20 MARTIE) CFR – PANDURII SEMIFINALA CUPĂ‚ (24 MARTIE) DINAMO – CFR ETAPA 24 (27/28 MARTIE) BRAȘOV – CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER