Flamengo-Vasco da Gama e unul dintre derby-urile tradiționale ale fotbalului brazilian. S-a disputat duminică și a fost un meci al penalty-urilor, decis de execuția lui Adriano de la punctul cu var (min.51) și în care oaspeții au irosit două lovituri de pedeapsă!
Ambele apărate de Bruno, însă la primul dintre ele goalkeeper-ul lui Flamengo a fost ajutat serios de coechipierul său, fundașul Patricio. Acesta l-a șicanat rău pe Dodo, atacantul lui Vasco care se pregătea să execute penalty-ul, trăgându-l de mai multe ori de tricou, discret, din spate, fără ca arbitrul să observe.
Enervat la culme, Dodo a tras la poartă, însă destul de slab, iar Bruno a prins balonul. Mai târziu, goalkeeper-ul lui Flamengo a mai scos un penalty, iar Adriano nu a greșit ținta de la 11 metri, așa că gazdele s-au impus cu 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER