Echipa „U” Mobitelco Cluj, liderul Diviziei A la baschet masculin, a fost învinsă, vineri, în deplasare, de formația CSU Sibiu, scor 73-70 (42-27), în derbiul Transilvaniei, contând pentru etapa a XXVII-a.
Sibienii au început extrem de montați partida de pe teren propriu, conducând după primele opt minute, cu 21-9. Susținute de peste 2000 de fani, gazdele au continuat să domine și în sfertul secund, 38-17 (min. 16), profitând și de jocul haotic al adversarilor. Clujenii au recuperat din handicap spre pauza mare, la care tabela arăta 42-27. În sfertul trei, sibienii au părut să-și mai piardă din suflu, permițând studenților să se apropie de la 49-33, la 49-47 (min. 27). „U” Mobitelco a reușit egalarea, 54-54 (min. 29), după o triplă a lui Cuici, iar Krstanovici a adus clujenii în avantaj pentru prima dată la ultima pauză, 54-56.
Ultimul sfert a fost dramatic, cu ambele echipe la conducere, pe parcursul celor zece minute. Gazdele s-au desprins la 64-59 (min. 34), dar clujenii au revenit prin Cuici, 64-65, în doar două minute. Cu 37 de secunde înaintea finalului scorul era egal, 70-70, dar sărbătoritul zilei (32 de ani), americanul Earl Brown a marcat de la trei puncte, când mai erau 13 secunde de joc, 73-70. Au urmat două time-out-uri, dar clujenii nu au mai reușit să întoarcă soarta derbIului cu CSU Sibiu, care este singura echipă ce a învins liderul de două ori în acest sezon, din cele patru eșecuri ale formației „U” Mobitelco Cluj.
Marcatori:
CSU Sibiu – Brown 20 puncte, Smith 18, Herndon 12, Johnson 11, Miskovici 8, Haiduc 4.
„U” Mobitelco Cluj – Cuici 23 puncte, Krstanovici 18, Silvăan 14, Chetreanu 12, Thomson 2, Dykes 1.
În devans s-a jucat partida dintre BC Mureș și Gladiator Cluj, scor 103-89, în timp ce restul meciurilor din etapa a XXVII-a sunt programate astfel: sâmbătă – BCM Pitești-CSU Ploiești, Steaua București-CSM Oradea, Dinamo București-CSU Brașov, SCM U Craiova-CSM București, Energia Rovinari-CS Otopeni, iar duminică, Elba Timișoara-Gaz Metan Mediaș.
În pofida înfrângerii, „U” Mobitelco are 48 de puncte, fiind pe primul loc, urmată de Gaz Metan Mediaș (47) și CSU Ploiești (46), înaintea meciurilor de sâmbătă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER