„Fără Stancu și Kapetanos, Steaua s-ar duce în «B»!** Restul sunt pământ!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali este un om al instinctelor și a demonstrat încă o
dată acest lucru după victoria cu Gaz Metan, venită ca urmare a
unei evoluții în nota obișnuită a Stelei: slabă. Chiar și așa,
patronul din Ghencea s-a declarat extrem de mulțumit la finalul
jocului: „Emeghara face artă pe teren. De când așteptam să revină;
cu el și cu Tănase în echipă nu ne stă nimeni în cale, luăm titlul
500%”, a fost declarația plină de optimism a latifundiarului.

Fosta glorie din Ghencea, Liță Dumitru, în prezent antrenor în Liga
II la Concordia Chiajna are o cu totul altă părere; Liță a evoluat
la Steaua între 1972 și 1980 și recunoaște că echipă atât de slabă
nu a văzut niciodată în Ghencea. Practic, dacă ar avea ocazia să
aleagă jucători din lotul roș-albaștrilor pentru a-i transfera la
formația pe care o conduce în momentul de față, ex-internaționalul
ar avea o misiune extrem de ușoară: doar Stancu, Kapetanos și
Tănase se ridică la exigențele sale. În ceea ce privește comparația
făcută de Becali între Rădoi și Parpas, Liță o consideră o glumă
proastă.

Mie nu mi-a plăcut nimic în jocul Stelei. Au luat trei
puncte, rămân sus, dar dacă au ajuns să se bucure de o victorie cu
Gaz Metan Mediaș, e groasă… Fără Stancu și Kapetanos, Steaua s-ar
duce în «B». Ei salvează mereu echipa, dar să vedem cât or mai
putea. Am văzut că Gigi vorbește de titlu. Ha-ha-ha! E posibil, pe
fondul ăsta nebun în care se joacă fotbalul la noi. Aceasta este
cea mai slabă echipă din istoria Stelei. Dacă ajung în Liga
Campionilor, n-au nicio șansă. Fug repede de-acolo… Iar Parpas
are un singur lucru în comun cu Mirel Rădoi, ambii au același sex!
Pe Parpas nu l-aș fi luat nici la Concordia Chiajna. N-am ce face
cu el aici, am jucători mai buni. De altfel, dacă stau bine să mă
gândesc, în afară de Stancu, Kapetanos și Tănase, n-aș lua la
Chiajna niciun alt jucător de la Steaua. Restul sunt
«pământ»
„, a declarat Liță Dumitru în EVZ.

Defensiva este călcâiul lui Ahile în mecanismul gândit de
Stoichiță, însă tehnicianul de la Chiajna are două soluții
salvatoare: „O să mă duc să am o discuție cu Gigi și o să-i
spun că e păcat să mai arunce banii aiurea. Gardoș și Nae, fundașii
centrali de la mine, sunt mai buni decât tot ce are
el

STANCU ȘI KAPETANOS AU ÎNSCRIS 86% DIN
GOLURILE STELEI!
CITEȘTE ȘI: ATAC DE
MILIOANE

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×