Presa din Germania este la picioarele lui Marica. După umilința de pe Camp Nou, tehnicianul Christian Gross a decis să meargă pe mâna atacantului nostru. Cacau a rămas pe bancă și fostul jucător al lui Dinamo a făcut senzație, ducându-și de unul singur echipa spre victorie: 2 goluri în succesul pe care șvabii l-au realizat pe teren propriu, contra lui Hanoover 96.
Nemții de la Bild, care l-au criticat de foarte multe ori în trecut au realizat astăzi un material amplu despre ceea ce numesc ei „Miracolul Marica„.
„Nu este o glumă, este el cu adevărat” scrie în titlul de pe prestigiosul cotidian german. „Numele lui este Ciprian Marica, la fel ca în ultimii doi ani și jumătate. Arată ca Ciprian Marica și vorbește cum o făcea acesta de obicei. Cu toate acestea, este un alt jucător„, titrează jurnaliștii, dezamăgiți până acum că vârful adus în 2007 de VFB pentru suma-record de 8,3 milioane de euro de la Șahtior nu reușise să puncteze decât de 11 ori până în prezent. Metamorfoza lui Marica
Transformarea suferită de internaționalul nostru este explicată de managerul Horst Heldt. Acesta știe de ce românul a traversat un con de umbră prelungit și e convins că de acum înainte va da seama talentului său incredibil.
„Calitatea a fost mereu acolo, noi am crezut în Ciprian întotdeauna. Marica este un cal de curse, dar și unul de rasă: are un corp de atlet, are tehnică bună și e rapid. Își pierduse credința doar. Nu a putut juca cinci meciuri consecutiv deoarece relațiile de joc dintre Cacau și Gomez (n.r transferat în vară la Bayern) erau foarte sudate, se înțelegeau foarte bine. Marica a avut și probleme de adaptare la început, pentru că nu știa limba. A avut și ghinion, dar acum pare să fi trecut peste toate și se va transforma rapid într-un marcator autentic„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER