UPDATE, VINERI, ORA 15.28
Legat de suspendarea primită, cât mai ales de amenda în valoare de 4.500 de lei, Marius Șumudică i-a ironizat pe cei care au luat o asemenea decizie. ” Mi s-a făcut o nedreptate. Am lovit doar o sticlă cu apă pentru o greșeală a unui jucător de-al meu, iar ei au considerat că am avut o atitudine nesportivă. Mi-au dat o amendă mare pentru că știau ce salariu enorm am la Gloria Bistrița și au zis să mai reducă din el. Nu contează că m-au suspendat, important este să învingem duminică pe Ceahlăul„, a declarat Șumudică pentru ProSport.
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, miercuri, să-l suspende pentru două etape în Liga I pe antrenorul echipei Gloria Bistrița, Marius Șumudică, și să-l amendeze cu 4.500 de lei, informează site-ul oficial al LPF.
Șumudică a fost trimis în tribună în minutul 88 al întâlnirii cu Internațional Curtea de Arrgeș, după ce a dat cu piciorul într-o sticlă de pe margine.
Jucătorii Andrei Cristea (Dinamo București) și Ioan Mera (FC Timișoara), care au primit cartonașe roșii în runda a 23-a, au fost suspendați câte o etapă și amendați cu 740 de lei fiecare.
De asemenea, clubul Internațional Curtea de Argeș a primit avertisment.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER