„Se exclude clubul CS Gică Popescu din campionatele naționale de juniori A și B, în urma a trei neprogramări”. Așa a sunat ieri, sec, anunțul făcut de FRF, în urma deciziei luate de Comisia de Disciplină.
„Baciului” i se trage necazul de la plângerea celor de la Dunărea Galați, care au reclamat o datorie neplătită de Școala Gică Popescu, în valoare de 300.000 de euro. Gălățenii susțin că respectiva sumă era stipulată în contractul prin care i l-au cedat lui Gică Popescu pe juniorul Gavrilă, ajuns apoi la AS Roma. FRF a luat act de cererea celor de la Galați și nu a mai programat echipele de juniori ale Baciului în campionat până la stingerea datoriei.
Popescu susține însă că are dreptate și este convins că justiția îi va da dreptate. „Eu, când l-am dat pe Gavrilă la AS Roma, nu l-am vândut. L-am dat împrumut, pentru probe! Am stabilit ca după șase luni să decidem ce facem. Când au trecut cele șase luni, nici nu am mai vrut să mă bag. Le-am zis celor din Galați: «Negociați voi direct cu italienii, puneți-vă de acord, iar eu vă cedez și jumătatea mea. Nu vreau niciun ban!». Ei au refuzat asta. Au zis că vor 300.000 de euro! Când au auzit de banii ăștia, italienii au renunțat pe loc, asta a fost”, a spus Popescu.
El a adăugat că avocații săi vor ataca decizia și că FRF va fi nevoită să plătească despăgubiri, dacă justiția îi va da dreptate. „Nu mă las, pentru că am investit enorm și cineva trebuie să plătească pentru greșeala asta”, a conchis Popescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER