George Copos a început deja căutările pentru înlocuirea lui Manea. Antrenorul Rapidului este nemulțumit de atmosfera de la echipă și nu vrea să mai continue în Giulești. Ovidiu Herea nu vrea să audă și de a treia înfrângere consecutivă: „Ar începe coșmarul pentru noi”. Mijlocașul spune că va juca și pentru Nae Manea. „Aș regreta dacă ar demisiona nea Nae. Cred că mai putem realiza lucruri frumoase împreună. Dacă batem Craiova, îi dedicăm victoria. Am câștigat meciuri importante acasă, cred că o putem face și acum. Trebuie să luptăm, avem doar 38 de puncte și nu ne permitem să mai facem pași greșiți. De acum încolo, fiecare partidă e un război pe care trebuie să-l câștigăm. Dacă vom pierde, începe coșmarul pentru noi”, a spus Ovidiu Herea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER