În Giulești lucrurile sunt clare: Nicolae Manea a revenit în funcția de director tehnic, iar Ciprian Panait se va ocupa de pregătirea echipei până ce George Copos îi va găsi un înlocuitor. Iar acesta este, în viziunea patronului, Ioan Andone, care ar putea prelua formația chiar de săptămâna viitoare, dacă negocierile vor decurge conform planului.
Primul contactat a fost Mircea Rednic, dar „Puriul” l-a refuzat pe Copos, pentru că nu mai vrea să fie prins la mijloc în scandalul „Varga și Bălan”. Varianta a doua, Ioan Andone, a devenit astfel cea dintâi. Antrenorul lui ȚSKA Sofia este tentat să renunțe la contractul cu bulgarii din cauza conflictului dintre club și fani, iar George Copos a accelerat pe această pistă.
Patronul Rapidului l-a convins pe Andone chiar să vină în țară după derby-ul campionatului bulgăresc de mâine, cu Levski Sofia, urmând să negocieze toate detaliile față în față. Astfel, tehnicianul va ajunge luni la București, iar până seara se va hotărî dacă acceptă sau nu oferta Rapidului. „Corsicanu'” l-a asigurat că nu va fi înjurat
În negocierile sale, patronul giuleștenilor se bazează și pe sprijinul liderilor galeriei Rapidului, care l-au sunat pe Andone și l-au asigurat că nu va fi contestat dacă va deveni antrenor în Grant. „S-a discutat cu Ioan Andone și chiar eu, personal, am vorbit cu el și l-am asigurat că nu va avea probleme cu fanii. Andone vine luni în țară și o să se întâlnească cu domnul Copos. E clar ce va face, din moment ce vine în România, nu? Doar nu putea să semneze prin telefon, trebuie să discute toate detaliile”, a afirmat Gigi Corsicanu’, fostul lider de galerie al Rapidului. Dacă, totuși, Andone nu va semna cu Rapid, George Copos mai are pregătită o variantă, în persoana fostului antrenor al celor de la CFR Cluj, Maurizio Trombetta. Italianul nu are niciun angajament și i-a fost propus lui Copos de către directorul sportiv, Renzo Rossi.
373 de meciuri are Andone ca antrenor principal în Liga 1
87 de partide a stat „Fălcosul” pe banca tehnică a lui Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER