Tehnicianul formației Astra a criticat dur prestația jucătorilor săi la meciul cu Unirea dar a ținut să il atace și pe arbitrul Ovidiu Hațegan. Napoli consideră că la ultima fază a partidei centralul ar fi trebuit să dea penalty și nu lovitură liberă de la marginea careului mare.
„Am făcut un joc slab, sunt total nemulțumit. Echipa a căzut moral, am luat golul doi cu ușurință. Stiam că cei de la Alba vor cu orice preț victoria pentru a mai avea speranțe legate de evitarea retrogradării. Rezultatul este just. Nu vreau să discut foarte mult despre arbitraj, dar am fost surprins că faultul din minutul 94 a fost pus pe linia de 16 metri, deși a fost in careu. Daca mâine aș juca din nou cu Alba, aș schimba șase jucători, deoarece m-au dezamăgit”, a declarat Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER