La marginea Bucureștiului, cocheta sală de sport din Chiajna e câmpul de luptă în care Steaua MFA își pornește expansiunea. Cu sârbii de la Kolubara era s-o dea în bară doar în primul act, pentru că în partea secundă ex-iugoslavii n-au mai mișcat în front, asediați de gura de tun Ionuț Georgescu și de paradele conaționalului Obrad Izevici. 31-26 (15-13), dar returul de pe 3 aprilie se anunță infernal.
Fani de toate vârstele asigură la bustul gol acustica asurzitoare, percuționiștii țin ritmul sacadat rupt din hiturile lui Goran Bregovici, iar accidentatul de ultimă oră, Viorel Mazilu, urmărește partida alături de Ovidiu Petre și de soția acestuia, Oana (foto). Activi sunt și steliștii încă din debut, dar în sală miroase deja a praf de pușcă. Nu de la fabrica de armament a patronului stelist, temperamentalul Constantin Cazacu, care culmea, nu gesticulează și nici nu-și solicită corzile vocale, ci din spiritul proverbial de războinici al sârbilor. Și chiar zici că liderii din campionatul ex-iugoslav au fost înrolați prin oastea lui Arkan, defunctul amic al lui Cornel Dinu: agilul Milicevici are precizie de lunetist, Rakcevici pare „rachetul” născut pentru a ucide reduta Stelei, iar veteranul de 39 de ani, Jovanovici, deși are suplețea unui cașalot eșuat, hărțuiește cu sânge rece defensiva tehnicianului sârb al Stelei, Bozo Rudici.
Falemi, maestrul de ceremonii Și, după zece minute, oaspeții se distanțează (4-1, min. 10), doar pentru moment însă, pentru că trag toate gloanțele. De muniție dispun însă „militarii”, care preiau conducerea la mijlocul reprizei (6-4, min. 15), tonifiați parcă și de comentariul spumos, de la pupitrul Sport.ro, al prietenului lor, Falemi. „Sârbii ăștia-s mari cât casa. Parcă-s rupți din plop. Sunt puternici tare! Ă‚sta micu’ e rău tare (n.r. – Rakcevici). Hai, Pablo (n.r. – Stavrositu), du-te, Cici (n.r. – Cian), aveți încredere în voi! Să-l vezi pe Geo (n.r. – Georgescu) ăsta când își intră în mână, nu te mai înțelegi cu el. Așa da, he’s on fire!”, exclamă româno-camerunezul, iar decibelii amicului din tribune se revarsă parcă în timpanul lui Novanc&Co, roș-albaștrii încheind prima repriză în asalt prelungit (15-13). Tari pe toate fronturile După pauză, amfitrionii ies la atac cu principala armă a adversarilor, agresivitatea, și, după ce Kolubara mai are o zvâcnire de orgoliu (18-18, min. 40), Steaua MFA declanșează iureșul pe toate fronturile. În sud, Ivezici ne propune șpagaturi aeriene, în nord, uriașul Stamate se înșurubează cu doi plavi în cârcă, în vest, minionul Vujadinovic pătrunde ca un tanc, iar pe frontul de est, Georgescu încarcă și trage non-stop. Nu pun stop steliștii nici când ajung la un avans de cinci goluri (25-20, min. 50), (29-24, min. 56), forțează o diferență mai mare, însă oaspeții păstrează suspansul până pe 5 aprilie. La un meci amical, în urmă cu an, steliștii și sârbii s-au încăierat pe teren. În retur, orice e posibil.
Gol antologic marcat de Montpellier O fază rarisimă s-a petrecut sâmbătă, la finele meciului Kolding (Dan) – Montpellier (Fra) 26-26 (10-13), din cadrul manșei tur a optimilor Ligii Campionilor la masculin. În ultima secundă a jocului, slovenul lui Montpellier, Kavticnik, a beneficiat de lovitură de la 9 m, iar misiunea de a înscrie părea imposibilă în contexul în care în fața sa se afla un zid format din cinci danezi. Kavticnik a găsit însă o breșă printre brațele adversarilor, catapultând mingea în poartă, spre uimirea tuturor!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER