Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, luni, într-o conferință de presă că sportul românesc este în „moarte clinică”, precizând că banii pentru bugetul pe 2010 încă nu au fost virați de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului spre federații.
„Sportul este în moarte clinică. Suntem nevoiți să jucăm meciuri în sălile construite de Ceaușescu. Am ajuns să ne certăm între noi, președinții de federații, pentru bani și pentru închirierea sălilor. Noi am înaintat către minister un necesar de 111 miliarde de lei vechi pentru anul 2010, însă ni s-a aprobat sub 50 de procente, dar am fost înțelegători, pentru că este această criză. Am fost nevoiți să ne restrângem activitatea, iar evenimentele care nu sunt foarte importante le-am amânat pentru perioada de la sfârșitul anului, pentru că până atunci mai reușit să atragem și alte fonduri. Până azi, nu am primit niciun ban și cred că nicio altă federație nu a primit ceva, pentru că noi am fost primii care am făcut proiectul de buget pentru anul ăsta”, a spus Gațu.
În ceea ce privește echipele naționale de seniori ale României, președintele federației de handbal a precizat că, la masculin, va fi mult mai greu ca „tricolorii” să obțină calificarea la următorul turneu final, din barajul cu Rusia. „Echipa națională feminină este practic calificată la Campionatul European, pentru că are aceste două meciuri cu Ucraina, iar celelalte adversare nu pot emite pretenții. La masculin însă, este o situație diferită. Avem de jucat două meciuri cu Rusia, iar primul meci îl jucăm la București, ceea ce constituie un dezavantaj pentru noi. Va fi greu, însă sperăm să reușim să ne calificăm„, a adăugat Cristian Gațu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER