România s-a impus în Franța

România s-a impus în Franța
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa feminină de gimnastică a României, formată din Cerasela
Pătrașcu, Ana Porgras, Diana Chelaru (foto
stânga)
, Amelia Racea, Raluca Haidu (foto
dreapta)
, Diana Trenca, a câștigat concursul de pregătire
care a avut loc weekendul trecut în Franța, în sala Institutului
Național de Educație Fizică și Sport, din estul Parisului. Astfel,
fetele pregătite de Nicolae Forminte au totalizat 167,800 de puncte
devansând echipa țării gazdă, care a adunat un total de 166,550
puncte. România s-a impus și la individual compus, unde Diana
Chelaru a urcat pe prima treaptă a podiumului cu un total de 57,550
puncte, devansând-o pe Youna Dufournet, ce a totalizat 56,800
puncte și pe Raluca Haidu, cu 56,550 puncte. Vedeta întrecerii din
Franța a fost campioana mondială en-titre la sol, britanica
Elizabeth Tweddle. De altfel aceasta a obținut și cea mai mare notă
din concurs, fiind notată cu 15,950 pentru evoluția de la
paralele.

Următorul concurs de verificare pe care fetele îl vor susține va fi
la București, Internaționalele României, care va avea loc între 9
și 11 aprilie, la Sala Polivalentă.

Rezultate senioare:
România total 167,800 puncte
Sărituri 42,500 puncte; Paralele 42,500p; Bârnă
41,800p.; Sol 41,000.
Franța total 166,550 puncte
Sărituri 41,750 puncte; Paralele 43,800p; Bârnă
41,300p.; Sol 39,700.

Rezultate individual compus:
1. Diana Chelaru România total 57,550
sărituri:14,700; paralele: 14,250; bârnă: 14,300; sol:
14,300.
2. Youna Dufournet Franța total 56,800
sărituri:14,550; paralele: 15,250; bârnă: 14,700; sol:
12,300
3. Raluca Haidu România total 56,550
sărituri:14,150; paralele: 14,000; bârnă: 14,700; sol:
13,700
4. Ana Porgras România total 56,300
sărituri:13,650; paralele: 14,450; bârnă: 13,900; sol:
14,300

Notele celorlalte reprezentante ale
României:

Amelia Racea total 53,700
sărituri:14,050; paralele: 14,050; bârnă: 13,200; sol:
12,400
Cerasela Pătrașcu
sărituri:13,700; paralele: 12,800; bârnă: 14,000.
Diana Trenca
paralele: 12,250; bârnă: 13,150; sol: 13,000.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×